Urşii rămân un pericol în zonele Drăgşanu şi Pleşa din Retezat

Prefectura Hunedoara avertizează că urşii rămân un pericol în zonele Drăgşanu şi Pleşa, din Parcul Naţional Retezat. În această zonă, la începutul lunii iulie, peste 600 de oi au murit după ce unele au alunecat într-o prăpastie, speriate de urs, iar altele au fost lovite de un trăsnet.

Traseul Pârâul Pleşii-Vârful Pleşa-Vârful Piule- Cabana Buta rămâne închis pentru siguranţa turiştilor, în cele două zone fiind montate panouri de avertizare, iar patrule mixte informează oamenii asupra pericolului cu care s-ar putea confrunta pe drum.

În zona Drăgşanu, jandarmii de la Postul Montan Râu de Mori au observat şapte sau opt urşi. Pe timpul nopţii, aceştia au început să atace oile de la stâna situată la circa 300 de metri distanţă de locul în care au murit cele 400 de animale.

În zona vârfului Pleşa, jandarmii de la Postul Montan Câmpu lui Neag au identificat urme de urs şi au observat vulpi şi alte animale mici. Urmele sunt prezente în vecinătatea locului unde sunt cadavrele a peste 200 de oi, aflate într-o stare avansată de descompunere, de circa 80-85%.

34 de echipe mixte, formate din jandarmi montani, salvamontişti şi pădurari, au montat panouri de atenţionare, iar 1.300 de turişti au fost informaţi că traseul Pârâul Pleşii-Vârful Pleşa-Vârful Piule- Cabana Buta a fost închis.

Echipele mixte vor continua să supravegheze traseele din cele două zone, până la eliminarea riscurilor.

Articole asemănătoare

CNAIR preia construcția sensului giratoriu de pe centura Lugojului

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că proiectul de construire a sensului giratoriu de pe…

6 ore ago

Lotul Lugoj-Timișoara, cel mai avansat din proiectul de modernizare a cării ferate din vestul țării

Lucrările la calea ferată între Lugoj și Timișoara sunt cele mai avansate de pe toate…

6 ore ago

Opera Națională Română din Timișoara în concerte de gală, la The Royal Concertgebouw din Amsterdam

Opera Națională Română din Timișoara a fost invitată să susțină o serie de trei concerte,…

6 ore ago

CSM Oradea a provocat prima înfrângere Clujului și a relansat finala de baschet

CSM Oradea a fructificat avantajul terenului propriu în partida a treia din finala Ligii Naționale.…

8 ore ago

Festivalul Narciselor de la Sălaşu de Sus, la o nouă ediţie

O nouă ediţie a Festivalului Narciselor are loc, sâmbătă şi duminică, în comuna Sălaşu de…

14 ore ago

Noaptea muzeelor: Video-mapping la Castelul Corvinilor și protest în mai multe muzee din județul Hunedoara

Noaptea Muzeelor se va desfășura, în această seară, în muzeele din județul Hunedoara, însă în…

14 ore ago