Eveniment - poliţie, pompieri, procuratură

Vorbitul la telefon, una dintre cauzele accidentelor cu victime din județul Hunedoara

Situaţia este de natură să atragă atenţia autorităţilor, în condiţiile în care convorbirile telefonice efectuate la volan au ajuns cea de-a treia cauză a accidentelor grave în judeţ, în primul trimestru al acestui an.

În județul Hunedoara, accidentele s-au soldat cu două decese și rănirea gravă a unei persoane.

Folosirea telefonului mobil, alte preocupări, neatenţia la volan pot duce la evenimente deosebite, soldate cu victime şi chiar cu persoane decedate. În primul trimestru al acestui an se constată o creştere a acestor evenimente, soldate cu două persoane decedate şi una rănită grav”, spune şeful Serviciului Poliţiei Rutiere Hunedoara, Nicolae Popa.

Între cauzele accidentelor rutiere, pe primul loc se situează viteza neadaptată la condițiile de drum sau depășirea acesteia peste valorile legale, urmată de neacordarea priorității de trecere pentru pietoni.

Pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente grave, polițiștii au desfășurat, în primele trei luni ale acestui an, 330 de acțiuni de prevenție, în urma cărora au aplicat peste 10.000 de sancțiuni contravenționale. Dintre acestea, aproape 4000 au vizat depășirea vitezei legale pe drumurile publice.

A crescut numărul permiselor ridicate, certificatelor de înmatriculare, sancțiunilor contravenționale. Noi ne facem treaba și în situațiile nedorite”, mai spune şeful Serviciului Poliţiei Rutiere Hunedoara, Nicolae Popa.

Polițiștii hunedoreni au întocmit 45 de dosare penale pentru consum de alcool la volan peste limita admisă, iar 21 de dosare au vizat conducerea unui autovehicul sub influența unor substanțe psihoactive.

 

Foto: pexels.com

Articole asemănătoare

Florentina Iușco, personal best și calificare la Campionatul European

Rezultat excelent pentru atleta Florentina Iușco de la CSM Deva, la a 69-a ediție a…

2 ore ago

Acces mai sigur spre Cascada Lolaia din Retezat

Accesul turiștilor spre una dintre cele mai mari atracții turistice din județul Hunedoara este mai…

3 ore ago

Pleacă și Căpusă de la UTA. Ce să mai înțelegi?

43 de jucători, dintre care 25 de debutanți, a folosit UTA în campionatul recent încheiat.…

4 ore ago

Ministrul transporturilor, despre lucrările la linia ferată care traversează Timișoara: Am semne de întrebare

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, spune că are emoții dacă lucrările la calea ferată vor fi…

4 ore ago

Ambele echipe de la CSS Bega Timișoara se bat pentru locul al cincilea

Două echipe de volei de la CSS Bega Timișoara participă în aceste zile la turneul…

5 ore ago

AUDIO / Vestul Olimpic, episodul 20: Herta Anițaș

Fiind mai înaltă decât fetele din clasa ei, a fost atrasă oarecum firesc de handbal,…

5 ore ago