Categorii: Social

Aplicație electronică unică în țară folosită la Curtea de Apel Timișoara

Curtea de Apel Timișoara a lansat, în premieră naţională, o aplicaţie care eficientizează modul de derulare a procedurilor judiciare. Sistemul oferă o listă cu experți din cele trei județe aflate în circumscripția Curții de Apel Timișoara – Timiş, Arad şi Caraş-Severin – și din orice specialitate existentă în evidențele birourilor locale de expertize.

Experţii desemnaţi de judecători în dosarele în care părţile nu se înţeleg cu privire la numele celui care va trebui să realizeze o expertiză extrajudiciară vor fi selectaţi cu ajutorul acestei aplicații electronice. Potrivit purtătorului de cuvânt al Curţii de Apel Timişoara, judecătorul Cristian Pup, selecţia care se făcea până acum prin metode rudimentare, se va face electronic, înlăturând orice suspiciune cu privire la obiectivitatea selecţiei.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Curţii de Apel Timişoara, până acum, tragerea la sorţi varia de la o instanţă la alta sau chiar de la un complet la altul.

Judecătorul Cristian Pup a mai spus că prin noul sistem se înlătură orice suspiciuni cu privire la selecţia experţilor extrajudiciari desemnaţi de instanţă.

 

Articole asemănătoare

Oradea conduce aproape trei sferturi, dar pierde și jocul al doilea

Finala din Liga Națională masculină de baschet a continuat la Cluj-Napoca cu meciul secund. Campioana…

34 de minute ago

„La începutul sezonului, am notat în vestiar data finalei din Cupa României” | AUDIO

Corvinul Hunedoara a efectuat astăzi antrenamentul oficial înaintea finalei Cupei României la fotbal. Aceasta va…

o oră ago

Timișul, Aradul și Oradea, în finala competiției Destinația Anului 2024

Categoria Cea mai bună campanile de promovare va primi puncte exclusiv din partea juriului, nu…

2 ore ago

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România revine la Oradea

Până în data de 19 mai, editurile prezente vor prezenta cele mai recente titluri la…

2 ore ago

Muzeul de Artă din Timișoara refuză să organizeze Noaptea Muzeelor

Angajații Muzeului Național de Artă din Timișoara nu vor deschide porțile instituției de cultură în…

2 ore ago

Peste jumătate dintre participanții la Bursa Locurilor de Muncă, selectați pentru angajare

Potrivit AJOFM Tmiș, dintre cei o mie de participanți, aproximativ șase sute au au fost…

2 ore ago