Categorii: MeteoSocial

Atenționare meteo de vreme ploioasă în toată țara

Meteorologii au emis o atenționare de precipitații moderate cantitativ valabilă în toată țara, de astăzi și până mâine seară la ora 20:00.

În acest interval, temporar, vor fi precipitaţii îndeosebi în vestul, nordul şi centrul ţării, precum şi la munte. În Maramureş, nordul Transilvaniei, Crişana, Banat, nordul Carpaţilor Orientali şi în Carpaţii Occidentali, cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp şi izolat 30 l/mp. Vor predomina ploile, favorizând topirea stratului de zăpadă. În zona montană înaltă, la peste 1800 m, vor fi mai ales ninsori, iar vântul va prezenta unele intensificări, cu viteze de până la 60…70 km/h.

Trecător şi izolat, în centrul şi nord-estul ţării, se va produce polei.

În vestul țării, în cursul acestei după-amieze, local va ploua.  În noaptea de 04/05, aria precipitațiilor se va extinde și se vor semnala predominant ploi care vor depăși izolat 15 l/mp. La munte, precipațiile vor fi mixte iar vântul va prezenta unele intensificari la peste 1800 m.

Foto: renasterea.ro

Articole asemănătoare

CSM Oradea a provocat prima înfrângere Clujului și a relansat finala de baschet

CSM Oradea a fructificat avantajul terenului propriu în partida a treia din finala Ligii Naționale.…

18 minute ago

Festivalul Narciselor de la Sălaşu de Sus, la o nouă ediţie

O nouă ediţie a Festivalului Narciselor are loc, sâmbătă şi duminică, în comuna Sălaşu de…

7 ore ago

Noaptea muzeelor: Video-mapping la Castelul Corvinilor și protest în mai multe muzee din județul Hunedoara

Noaptea Muzeelor se va desfășura, în această seară, în muzeele din județul Hunedoara, însă în…

7 ore ago

SCM Timișoara încheie turul pe primul loc / AUDIO

SCM Timișoara a jucat pe teren propriu etapa a V-a, ultima din turul Ligii de…

8 ore ago

Războiul continuă: „ Meszar, soția lui Meszar, secretara și câțiva angajați”, învinși în instanță

Suporterii arădeni au obținut anularea în instanță a unei decizii luate de conducerea clubului în…

13 ore ago

Pleacă golgeterul. Cum va arăta Corvinul 2024/2025? | AUDIO

Corvinul Hunedoara a reușit în acest sezon să facă minuni cu un lot de autohtoni.…

14 ore ago