Categorii: Social

Bilanțul protestelor din Niger împotriva Charlie Hebdo: 45 de biserici incendiate și cel puțin cinci morți

45 de biserici au fost incendiate în manifestaţiile împotriva publicaţiei Charlie Hebdo în Niamey în cursul manifestaţiilor împotriva caricaturii cu Profetul Mahomed apărute săptămâna trecută în revista satirică franceză Charlie Hebdo, a anunţat luni poliţia din Niger, informează Agenția France Presse.

‘Au fost înregistrate daune importante: 45 de biserici, cinci hoteluri, 36 de puburi, un orfelinat şi o şcoală creştină au fost vandalizate, după care au fost incendiate’, a afirmat, purtătorul de cuvânt al poliţiei naţionale, Adily Toro.

Foto: AFP

În afară de cei cinci morţi anunţaţi sâmbătă de preşedintele Mahamadou Issoufou, manifestaţiile s-au soldat cu 128 de răniţi, dintre care 94 în rândul forţelor de securitate şi 34 în rândul manifestanţilor, a afirmat Adily Toro. El a adăugat că au fost arestate 189 de persoane, între care doi minori. Drapelul francez a fost de asemenea ars în cursul manifestaţiilor anti-Charlie Hebdo.

Foto: AFP
Foto: AFP

Guvernatorul din Niamey a anunţat duminică seara 90 de arestări în rândul manifestanţilor. Potrivit mass-media locale, printre arestaţi figurează lideri ai opoziţiei.

Cel mai recent număr al ziarului de satiră Charlie Hebdo, publicat după atacul din Paris, prezintă pe prima pagină o caricatură cu profetul Mahomed cu o pancartă pe care scrie ‘Je suis Charlie’. Publicația avea în trecut un tiraj de 60.000 de exemplare, însă ziarul s-a vândut acum în număr record, distribuitorii anunțând că alte șapte milioane de copii vor fi printate, din cauza cererii foarte mari.

Articole asemănătoare

AUDIO / Ghiroda domină Bihorul, Motan „egalează”

Partida de pe arena „Emilian Pavel” a fost sub controlul gazdelor, care au condus cu…

2 ore ago

85% stadiul de execuție la centura Timișoara Sud

Lucrările la varianta de ocolire Timișoara Sud au ajuns la un stadiu de execuție de…

5 ore ago

Avocatului Poporului din Timișoara reia audiențele în teritoriu

Biroul Teritorial al Avocatului Poporului din Timișoara reia audiențele în teritoriu. Reprezentanții Biroul Teritorial al…

5 ore ago

Aglomerație la vămile Nădlac 1 și Nădlac 2

Șoferii de autoturisme au de așteptat mai bine de o oră pentru a trece frontiera…

5 ore ago

AUDIO / Vestul Olimpic, episodul 22: Sorin Babii

Format în poligonul clubului UTA, el avea să scrie istorie în sportul românesc, prin salba…

6 ore ago

SCM Timișoara, lider și după deplasarea din Ghencea

Rugbiștii de la SCM Timișoara au început returul cu o victorie în deplasare. Ei au…

6 ore ago