Categorii: Social

Cargo, Direcția 5 și The Motans cântă la Festivalul berii de la Arad

Arădenii sunt invitați la Festivalul Berii care revine în Parcul Mihai Eminescu din spatele Primăriei. Festivalul are loc de astăzi până duminică și aduce în fața arădenilor o mulțime de trupe și soliști.

Organizatorii mai spun că Festivalul Berii Arad continua tradiţia renumitelor festivaluri ale berii din anii 1999 -2008, care la un moment dat reuneau peste 80.000 de arădeni in cele trei zile de concerte.

Evenimentul va reuni zeci de producători de bere și vor fi amenajate zeci de corturi și sute de mese. Conform organizatorilor, la manifestare se va bea bere bună, în moduri cât mai originale, prin intermediul concursurilor organizate de către partenerii evenimentului.

Deseară vor  urca pe scenă Vescan, Puya şi Mircea Baniciu & Band, sâmbătă vor cânta El Nino, The Motans şi Cargo, iar duminică vor concerta IBand, DJ Project şi Direcţia 5.

Accesul la eveniment este liber.

Program

Vineri, 4 mai

Ora 18.30 – Dans cu trupele Next X Style, Doma Kids, P-Kids Crew

Ora 19.30 – Vescan

Ora 20.30 – Puya

Ora 21.30 – Mircea Baniciu & The Band

Sâmbătă, 5 mai

Ora 19.30 – El Nino

Ora 20.30 – The Motans

Ora 21.30 – Cargo

Duminica, 6 mai

Ora 19.30 – Iband

Ora 20.30 – DJ Project

Ora 21.30 – Direcția 5

Articole asemănătoare

Acces mai sigur spre Cascada Lolaia din Retezat

Accesul turiștilor spre una dintre cele mai mari atracții turistice din județul Hunedoara este mai…

46 de minute ago

Pleacă și Căpusă de la UTA. Ce să mai înțelegi?

43 de jucători, dintre care 25 de debutanți a folosit UTA în campionatul recent încheiat.…

2 ore ago

Ministrul transporturilor, despre lucrările la linia ferată care traversează Timișoara: Am semne de întrebare

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, spune că are emoții dacă lucrările la calea ferată vor fi…

2 ore ago

Ambele echipe de la CSS Bega Timișoara se bat pentru locul al cincilea

Două echipe de volei de la CSS Bega Timișoara participă în aceste zile la turneul…

2 ore ago

AUDIO / Vestul Olimpic, episodul 20: Herta Anițaș

Fiind mai înaltă decât fetele din clasa ei, a fost atrasă oarecum firesc de handbal,…

3 ore ago

Traficul greu este restricționat timp de două zile în Ungaria

Autoritățile de frontieră din Ungaria anunță că, în cele două zile, nu este permisă circulația…

5 ore ago