Categorii: Social

Centru de zi și case de tip familial, la Găvojdia

Două case de tip familial și un centru de zi pentru dezvoltarea deprinderilor de viață independentă au fost înființate la Găvojdia, în Timiș.
Investiția, derulată de Consiliul Județean, depășește 7 milioane de lei, dintre care aproape 5,7 milioane de lei din fonduri europene.
În perioada următoare, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului va dota centrul și casele familiale cu tot ceea ce este necesar și va asigura transferul beneficiarilor, spune purtătorul de cuvânt al instituției, Smaranda Marcu.

Casele de tip familial au fost proiectate încât să poată deservi copii de toate vârstele, fete și băieți în aceeași casă.

Articole asemănătoare

Grupurile de Acțiune Locală din Timiș instruiesc societatea civilă și ONG-urile pentru a scrie proiecte europene

2 milioane de euro este suma pe care Grupurile de Acțiune Locală Timișoara și Colinele…

25 de secunde ago

Badmintonul timișorean, aproape de Cupa României

Componenții CSU Universitatea de Vest au terminat în urma câștigătoarei CSC Berceni, o echipă, care…

4 minute ago

Controale la transportatorii transfrontalieri pe autostrada Timișoara-Arad

Angajatorii care desfășoară activități de transport rutier în spatiul Comunității Europene și lucrătorii transfontalieri, au…

9 minute ago

Vreme ploioasă la început de săptămână

Astăzi, vremea va fi ușor instabilă. Cerul va fi variabil cu înnorări temporar accentuate mai…

5 ore ago

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a UVT, pe scena Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara va susține un…

14 ore ago

Anca Todoni va întâlni o favorită la Roland Garros

Jucătoarea timișoreană Anca Todoni va juca în premieră la un turneu de Mare Șlem, la…

16 ore ago