Categorii: MeteoSocial

Cod galben de vremea rea în aproape toată țara

Meteorologii au emis două avertizări de vreme rea pentru toate județele țării.

De astăzi de la ora 11:00 și până mâine la ora 21:00, este valabilă o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică. În cea mai mare parte a țării vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, căderi de grindină și descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25… 30 l/mp și cu precădere în nord-vestul țării și în zona Carpaților Occidentali pe arii restrânse 50…60 l/mp.

Temporar vântul va avea intensificări cu viteze care la rafală vor atinge 55…60 km/h, iar în timpul ploilor vor fi rafale de peste 65…70 km/h și vijelii.

O a doua avertizare cod portocaliu intră în vigoare astăzi la ora 16:00 și este valabilă până mâine la ora 10:00. Vor fi afectate județele Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea și Bacău unde instabilitatea atmosferică va fi deosebit de accentuată și pe arii extinse se vor înregistra cantități importante de apă cuprinse, în general, între 50 și 70 l/mp.

În vestul țării instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și izolat căderi de grindină. Cantitățile cumulate de precipitații vor depăși local 25 l/mp și pe arii restrânse, mai ales în Crișana și în zona de munte, 50…60 l/mp.

Temporar vântul va avea intensificări cu viteze care la rafală vor atinge 55…60 km/h, iar în timpul ploilor vor fi rafale de peste 65…70 km/h și vijelii.

Articole asemănătoare

CSS Bega e gazdă pentru turneul final U19; eșec la primul meci acasă

La sala ”Mircea Albu”, CSS Bega a cedat cu 3-1 întâlnirea de ieri cu CSU…

3 ore ago

Un filtru conceput de inventatorul Corneliu Birtok Băneasă poate dezinfecta aerul din spitale

Calitatea aerului din spitale poate fi simţitor îmbunătăţită cu ajutorul unui filtru, conceput de inventatorul…

3 ore ago

Garry Kasparov dialoghează cu timișorenii despre provocările lumii moderne

Nume de legendă în lumea șahului și autor recunoscut, Garry Kasparov, va fi protagonistul unui…

6 ore ago

Vreme închisă în vestul țării

Potrivit meterologilor, cerul se va înnora treptat, iar seara și noaptea se vor semnala averse…

8 ore ago

AUDIO / A venit Cupa la Castel!!!!

După 2-2, la finalul celor 120 de minute, Corvinul Hunedoara s-a impus cu 3-2 la…

13 ore ago

Anca Todoni elimină favorita a treia, la Madrid

Todoni, venită din calificări, a răsturnat pronosticurile specialiștilor și a reușit să o depășească pe…

15 ore ago