Categorii: Social

Drum din Valea Almăjului, plombat în minivacanţă

Minivacanța de 1 Iunie și Rusalii a fost folosită în mod diferit de cetățenii vestului de țară. Primarul din Bozovici, împreună cu câțiva salariați ai primăriei, s-au ocupat de gropile din localitate și de pe drumul comunal înspre Lăpușnicu Mare, turiștii au invadat Cheile Nerei, unii s-au plimbat cu barca pe Nera, alții au făcut rafting. Iar locuitorii permanenți ai Cheilor Nerei și-au văzut de rutina zilnică.

Pe 2 iunie, Adrian Stoicu, primarul comunei Bozovici, împreunăcu câțiva angajați ai primăriei, a profitat de vremea bună și de faptul că au reușit să obțină mixtură asfaltică și a umplut cu asfalt gropile din localitate și cele de pe drumul comunal înspre Lăpușnicu Mare, nivelând și tăvălugind apoi mixtura.

Ascultaţi un reportaj despre cum se poate circula acum pe drumul de 11 kilometri, realizat de Remus Nistoran:

Frumusețea zonei a atras nenumărați turiști. Unii au ocupat poienile și au pornit la plimbare cu barca pe Nera, alții se pregătesc de rafting și pornesc la drum, având, bineînțeles, în dotare casca cu camera video montată precum țepușa de la casca prusacă „Pickelhaube”.

Între timp locuitorii permanenți ai Cheilor Nerei își văd de treburile zilnice, pentru că vacile, oile, porcii sau găinile nu au primit informații despre zile libere și cer de mâncare ca în orice altă zi, iar taica Nicolae Voin și soția sa răspund prezent ca și în vremurile când barba nu-i era încă sură.

Articole asemănătoare

Food Intel Forum, duminică, la “Diminețile satului”

Food Intel Forum AQUA Carpatica s-a desfășurat în două locații de excepție, respectiv Universitatea de…

3 ore ago

CSM Deva ratează promovarea directă în Liga Florilor

Formația olteană s-a impus clar, 32-22, după ce avea un avans de șapte goluri încă…

4 ore ago

SCM Timișoara câștigă în Maramureș și urcă în fruntea clasamentului

Partida a început cu o greșeală defensivă a echipei timișorene, care a dus la eseul…

5 ore ago

AUDIO | CSM Oradea versus U BT Cluj, pentru a treia oară în finala campionatului

Sezonul 2022/23 s-a încheiat cu victoria lui U-BT Cluj-Napoca, după 4-2 la general în finala cu CSM Oradea.Prima finală între aceste…

7 ore ago

Cu o echipă de juniori în teren, Corvinul încheie sezonul cu un eşec la Mioveni

Asta deşi gazdele au deschis scorul destul de repede, în minutul 8, prin experimentatul Blănaru.…

7 ore ago

AUDIO | Cu emoţii pe final, dar Dumbrăviţa rămâne în Liga a doua!

Unicul gol al timişenilor a venit de la un jucător al... oaspeţilor! În minutul zece,…

8 ore ago