Categorii: Social

După caniculă, ploi abundente şi vijelii. Cod portocaliu în vestul ţării

Vremea se schimbă radical în vestul ţării, unde, după perioada de caniculă, urmează ploi torenţiale şi vijelii.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis mai multe avertizări pentru zilele de la sfârşitul săptămânii.

Astfel, sâmbătă, între orele 9:00 şi 18:00, valul de căldură va persista în zonele joase de relief din sudul, centrul și estul teritoriului, unde pe arii extinse indicele temperatură-umezeală va atinge și depăși pragul critic de 80 de unităţi. În județele Mehedinți și Dolj disconfortul termic va fi deosebit de accentuat și se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 38…39 de grade.

În Muntenia, nordul și estul Olteniei, sudul Banatului și în cea mai mare parte a Moldovei și Transilvaniei, este cod galben de caniculă. Disconfortul termice se va menține ridicat, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 35 și 37 de grade.

De sâmbătă de la ora 18:00 şi până duminică la ora 12:00 intră în vigoare un cod portocaliu de ploi torenţiale şi vijelii în judeţele din vestul ţării.  Instabilitatea atmosferică va deveni deosebit de accentuată în jumătatea de vest a teritoriului, unde vor fi averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și căderi de grindină.

În judeţele Mehedinți, Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor, Hunedoara, precum și în zona de munte a județelor Cluj, Alba și Gorj, îndeosebi pe parcursul nopții de sâmbătă spre duminică în intervale scurte de timp se vor înregistra cantități de apă de peste 50…60 l/mp și izolat 80…90 l/mp. Duminică, în vestul ţării va ploua pe arii extinse.

Va fi cod galben de instabilitate atmosferică în Maramureş, nordul Crișanei, vestul Transilvaniei și în sudul și estul Olteniei, unde cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp şi pe arii restrânse 50 l/mp.

 

 

 

 

 

Articole asemănătoare

Oradea pierde acasă; Clujul tot mai aproape de titlu

Acest rezultat face ca Clujul să se apropie de un nou titlu de campioană. Trupa…

3 ore ago

Începe programul “Litoralul pentru toți”

Turiştii se pot caza în hotelurile de 2, 3 şi 4 stele din staţiunile de…

9 ore ago

Lectură în avanpremieră cu Gabriel Liiceanu la aniversarea UVT

Joi, de la ora 18.00, filosoful Gabriel Liiceanu va susține o conferință publică, al cărei…

9 ore ago

Accident în Parcul Industrial și Tehnologic din Timișoara

Potrivit Poliției Timiș, un bărbat de 51 de ani conducea un autoturism în incinta Parcului…

9 ore ago

Protest la Timișoara. Angajații mai multor primării au pichetat Prefectura

Reprezentanții Sindicatului Columna-SCOR spun că actualele lefuri nu reflectă efortul pe care salariații îl depun…

9 ore ago

Trafic închis pe strada Căpitan Ignat din Arad

Comisia de Sistematizare a Circulației a aprobat închiderea circulației pe strada Căpitan Ignat, din 21…

10 ore ago