Categorii: Social

Elevi din Oradea şi Ştei ajută la construirea de case pentru nevoiaşi

Peste 100 de elevi de la mai multe şcoli bihorene dau o mână de ajutor, în perioada 6-10 aprilie, la construirea locuinţelor pentru nevoiaşi lucrând ca voluntari la Habitat for Humanity Beiuş, alături de 24 de voluntari de la Rathdown School, o şcoală de fete din Irlanda, a anunţat luni, într-un comunicat, Emil Popa, director de programe la Habitat Beiuş.

Încă din prima zi, voluntarii au ajutat la pregătirea cofrajelor pentru montarea unui planşeu ceramic în cadrul proiectului ‘Locuinţe pentru un viitor sigur’ din Oradea, iar marţi vor ajuta la turnarea fundaţiei pentru o viitoare locuinţă în apropiere de Beiuş.
‘Este o activitate în care, pe de o parte, ne dezvoltăm noi cunoştinţe şi abilităţi, iar, pe de altă parte, ne bucurăm să putem ajuta oameni nevoiaşi. Ne distrăm construind şi socializăm într-un mod util şi plăcut’, a mărturisit eleva Denisa.

‘În calitate de dirigintă, am trăit împreună cu elevii clasei mele o experienţă de neuitat alături de Habitat. A fost o lecţie de viaţă trăită intens, un moment în care elevii au reuşit să distingă clar noţiunile de ‘dorinţă’ şi ‘nevoie’, fiind sensibilizaţi pe latura umană care, de foarte multe ori, este omisă în viaţa de zi cu zi. Elevii au înţeles ce înseamnă să ajuţi concret, să te dedici, să participi activ şi conştient la viaţa comunităţii. Chiar dacă sarcina noastră ca dascăli în a forma specialişti este una dificilă, iată că am reuşit, prin toată această experienţă, să formăm Oameni!’, a spus Mihaela Pap, profesor la Liceul Ortodox ‘Episcop Roman Ciorogariu’ Oradea.

Începând din anul 2002, Habitat for Humanity Beiuş găzduieşte în fiecare an voluntari de la şcoli internaţionale din toată Europa sau din SUA. Printre acestea se află Colegiul LeRosey din Elveţia, Wesley College din Irlanda, Şcoala Bilkent din Turcia, Herlufsholm Skole din Danemarca, International School of Stuttgart din Germania, Central Michigan University din SUA etc.

Odată cu lansarea programului ‘Şcoala altfel’ şi şcolile româneşti au început să se implice tot mai mult în proiectele Habitat for Humanity Beiuş ajungând în prezent să fie extrem de active în domeniul social. Astfel, în acest an participă elevi de la şcoli din Oradea şi Ştei, unii în al treilea an consecutiv. Şcolile participante sunt Colegiul Economic ‘Partenie Cosma’ Oradea, Liceul Ortodox ‘Episcop Roman Ciorogariu’ Oradea şi Colegiul Naţional ‘Avram Iancu’ Ştei.

Articole asemănătoare

Cronica unui eșec cu repetiție: handbalul de la CSM Deva | AUDIO

Echipa feminină de handbal CSM Deva a ratat, pentru al doilea sezon consecutiv, promovarea în…

5 minute ago

România bate Finlanda, revenind de la 0-2

Naţionala masculină de volei a României a învins dramatic formaţia Finlandei, cu scorul de 3-2…

36 de minute ago

Vremea în Banat și Crișana, la final de săptămână

Astăzi, vremea va fi caldă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în prima…

3 ore ago

De 1 Iunie, copiii din Arad vor “inspecta” dotările M.A.I.

Copiii vor putea vedea aparatele de termoviziune, cum se face amprentarea în laboratorul mobil de…

11 ore ago

Poliţia Locală Timişoara apelează la cetăţeni să nu le ofere bani cerşetorilor, întrucât în acest fel sunt încurajaţi să rămână în stradă.

Noul sezon estival s-a deschis în staţiunea balneo-climaterică Geoagiu Băi. Ștrandurile termale din Complexul “Băile…

11 ore ago

S-a deschis sezonul estival în stațiunea Geoagiu Băi

Noul sezon estival s-a deschis în staţiunea balneo-climaterică Geoagiu Băi. Ștrandurile termale din complexul “Băile…

11 ore ago