Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Familia Regală a reluat tradiția de a participa la slujba de Crăciun la biserica din Săvârșin

Familia Regală a reluat tradiția de a participa la slujba de Crăciun la biserica din Săvârșin

Articol de Radio Timișoara, 25 decembrie 2023, 18:34

După mai mulți ani de absență, Familia Regală a României a reluat tradiția de a participa, în prima zi de Crăciun, la liturghia oficiată la biserica din Săvârșin.

Familia Regală își petrece sărbătorile de iarnă, ca în fiecare an, la Castelul de la Săvârșin. În prima zi de Crăciun, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, pe Alteța Sa Regală, Principele Radu, și pe Alteța Sa Regală, Principesa Elena au participat la liturghia oficiată în biserica din localitate.

Familia Regală a avut un loc special amenajat, lângă altarul din biserica din Săvârșin, devenită neîncăpătoare pentru enoriașii care au venit în număr mare la slujbă. Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, spune că va va relua tradiția de a veni la liturghie în ziua de Crăciun.

„Acum da, pentru că am avut plăcere să fiu aici din nou. Un moment spiritual ca acesta nu trebuie să uităm. E foarte dificil, pentru că s-a comercializat prea mult. Urez tuturor un Crăciun fericit, sănătate și liniște”, a spus Majestatea Sa Margareta.

Credincioșii au venit din tot vestul țării pentru a participa la slujba oficiată în biserica din Săvârșin. Printre ei s-a aflat și o bătrână care își amintește, cu nostalgie, de vremurile în care Regina Mamă Elena și Regele Mihai veneau la liturghiile de Crăciun.

“Tot așa a fost și pe vremea lui Regelui, a venit a biserică. Au respectat obiceiurile”, spune vârstnica.

“Sunt obiceiuri pe care Familia Regală le ține de ani de zile. De mic copil, știam de Familia Regală și am crescut practic odată cu ei, cu această legendă, o putem numi”, spune o femeie.

“Ne-am bucura dacă ar păstra acest obicei și ar veni în continuare. Sunt reprezentativi pentru Săvârșini și ne bucurăm de celebritate datorită lor”, spune o altă femeie.

Mesaj al Arhiepiscopului Aradului pentru Familia Regală

Înalt Preasfințitul Părinte, Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului și decanul de vârstă al Sinodului Bisericii Ortodoxe Române, a transmis un mesaj Familiei Regale, cu ocazia sărbătorilor, spune preotul paroh al bisericii din Săvârșin, Călin Mădăluță.

“Minunat a fost în biserica noastră din Săvârșin darul Crăciunului, darul nașterii Mântuitorului nostru Isus Cristos, prin prezența Majestății Margareta, Custodele Coroanei și a Altețelor Regale Principele Radu al României și Principesa Elena. Înaltpreasfințitul nostru Părinte Arhiepiscop Timotei a trimis alese cuvinte de binecuvântare pentru Familia Regală a României cu ocazia sărbătorilor de iarnă”, spune Călin Mădăluță.

Motivul absenței din ultimii ani de la slujba de Crăciun

Primarul din Săvârșin, Ioan Vodicean, explică motivul pentru care Familia Regală a absentat, în ultimii ani, de la slujba de Crăciun oficiată în biserica din localitate.

“Din prima zi de Crăciun, așa cum este tradiția de ani și ani, Familia Regală a participat alături de întreaga comunitate la slujba de liturghie la Biserica Ortodoxă din Săvârșin. Sigur că după o perioadă destul de lungă în care au lipsit de la slujba de la biserica din Săvârșin, pentru că, așa cum știm, Familia Regală trebuie să fie prezentă peste tot în țară, mai au obligații și în reprezentarea României în străinătate. În acest an, am avut bucuria să fim din nou împreună cu Familia Regală, să ne rugăm împreună în ziua sfânta a Crăciunului”, spune Ioan Vodicean.

La finalul slujbei, Familia Regală a primit cadou un colac cu steagul tricolor. Conform tradiției, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, și Alteța Sa Regală, Principele Radu, petrec Crăciunul și Anul Nou la Castelul Regal de la Săvârșin, din județul Arad, unde se află singura reședință privată a Familiei Regale din România.

Ascultați reportajul realizat de Loredana Demaio.

Accident rutier în Dumbrăvița; un șofer a rămas încarcerat
Social luni, 26 octombrie 2026, 10:16

Accident rutier în Dumbrăvița; un șofer a rămas încarcerat

Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Timișoara au fost solicitați să intervină luni dimineață, în jurul orei 07:55, pentru descarcerare și...

Accident rutier în Dumbrăvița; un șofer a rămas încarcerat
Accident la Dumbrăvița. Un tânăr de 16 ani, transportat la spital
Social duminică, 25 octombrie 2026, 18:55

Accident la Dumbrăvița. Un tânăr de 16 ani, transportat la spital

Un tânăr de 16 ani a ajuns la spital, duminică după-amiază, în urma unui accident rutier produs la o intersecție din Dumbrăvița. Accidentul...

Accident la Dumbrăvița. Un tânăr de 16 ani, transportat la spital
Spitalul CFR din Timișoara poate completa serviciile Spitalului Municipal. Accent pe pacienții cronici
Social duminică, 25 octombrie 2026, 16:24

Spitalul CFR din Timișoara poate completa serviciile Spitalului Municipal. Accent pe pacienții cronici

Spitalul CFR din Timișoara ar putea completa serviciile medicale oferite de Spitalul Municipal, prin dezvoltarea îngrijirii pacienților cronici...

Spitalul CFR din Timișoara poate completa serviciile Spitalului Municipal. Accent pe pacienții cronici
Scandal la Festivalul Fermierilor din Obreja
Social duminică, 25 octombrie 2026, 14:36

Scandal la Festivalul Fermierilor din Obreja

Un conflict izbucnit sâmbătă seara, în timpul Festivalului Fermierilor din comuna Obreja, județul Caraș-Severin, s-a transformat într-o...

Scandal la Festivalul Fermierilor din Obreja
Social sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:45

Accident în Timișoara; o femeie de 83 de ani a ajuns la spital

Accidentul rutier s-a produs, în jurul orei 10:13, când polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la incident. Potrivit primelor...

Accident în Timișoara; o femeie de 83 de ani a ajuns la spital
Social vineri, 23 octombrie 2026, 15:12

Elev de 13 ani, fotografiat cu un cuțit în clasă, la un liceu din Timișoara

Un elev în vârstă de 13 ani de la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara a fost fotografiat cu un cuțit în mână, într-o sală de...

Elev de 13 ani, fotografiat cu un cuțit în clasă, la un liceu din Timișoara
Social vineri, 23 octombrie 2026, 12:32

Record mondial la Deva: 130 de intervenții de înlocuire a cristalinului într-o singură zi

O clinică oftalmologică din Deva a stabilit un record mondial după ce medicul Daniel Angelescu a realizat 130 de intervenții de înlocuire a...

Record mondial la Deva: 130 de intervenții de înlocuire a cristalinului într-o singură zi
Social joi, 22 octombrie 2026, 08:18

Minerii de la Vulcan au renunțat la protest după aproape două zile în subteran

Protestul minerilor de la exploatarea Vulcan, din Valea Jiului, s-a încheiat azi-noapte, după aproape două zile petrecute în subteran. Angajații...

Minerii de la Vulcan au renunțat la protest după aproape două zile în subteran