FOTO/ O cărășeancă a readus la viață casa familiei, veche de 300 de ani

Articol de Radio Timișoara, 14 iulie 2019, 16:08

Undeva, printre dealurile Carașului, se află căsuța bunicilor din poveste. O casă veche de peste 300 de ani construită din bârne de gorun cioplite cu barda și sprijinite pe o fundație de piatră.

Este proprietatea familiei Constantin și a fost renovată bucățică cu bucățică. Gazda, Iuliana Constantin Dabici, nu a agreat ideea de casă etnografică sau muzeu. Pentru ea este casa sufletului său în care au trăit trei generații de preoți.

“Nu-mi place niciunde ca aici. Am lucrat în Reșița 25 de ani și de atunci sunt aici, de când am ieșit la pensie. Îmi place mult”, spune Iuliana Constantin Dabici.

A început renovarea casei în 2014 și aproape totul a fost făcut cu propriile mâini, fără schițe inginerești, doar cu imaginea casei copilăriei în minte.

“Am făcut tot cu drag, că mi-a plăcut, nu m-a obligat nimeni. Seara eram obosită, m-am culcat, dimineața m-am sculat mai puternică pentru că am fost bucuroasă că am realizat ceva. Și am luat-o de la capăt. (Reporter: Totul a trecut prin mâna dumneavoastră?). Da. Pământul de pe casă care a mai rămas, că au  mai rămas bucăți, m-am urcat pe scară și tot l-am dat jos eu. După aia am curățat cu un curățat și cineva mi-a dat cu lac. De două ori e lăcuită, dar restul eu am văruit, sus n-am făcut nimic, e original”, spune Iuliana Constantin Dabici.

Proprietara casei a reușit să refacă fidel imaginea unei case țărănești de acum 100 de ani din Banat, din care nu lipsesc nici măcar uneltele din gospodărie. Fiecare obiect expus în casa Dabici are o poveste și o încărcătură emoțională aparte.

“Mobilierul e tot al casei și am zis să-l punem cât de cât într-o ordine, că le-am avut toate adunate, că așa-i tineretul, nu? Ne luăm lucruri noi și alea le-am făcut pachete. Le-am avut undeva într-un graj unde noi n-am mai avut animale, adunate toate și după aceea am început să le scoatem, să le punem la locul de unde au plecat. În camera asta am crescut eu, soba de la drum, soba din colț. Costumul este al meu cu care am dansat la ciclul II la școală, țesut de mama mea undeva într-un sat la Ohaba. Pernele sunt cusute cu mâinile mele că pe vremea aia n-am avut Facebook și am cusut. Am țesut și la război, cum prindeam războiul liber, m-am instalat și orice lucru de mână am știut să fac”, spune Iuliana Constantin Dabici.

Chiar dacă este casa în care locuiește zi de zi, doamna Iuliana are mereu ușa deschisă pentru goști. Casa din lemn se remarcă, printre toate celelalte case, ca o pată de culoare, un loc cald și primitor, așa cum era odată casa bunicilor.

Ascultați reportajul realizat de Remus Nistoran:

Foto: Remus Nistoran-Radio Timișoara