Categorii: Social

FOTO / Povestea casei fără intrare de pe strada Eugeniu de Savoya. Proprietara a fost primul meșteșugar ‘privatizat’ pe vremea lui Ceaușescu

Lipită de clădirea Episcopiei Romano-Catolice, pe strada Eugeniu de Savoya, în Timişoara, o casă pitorească, neobişnuit de îngustă, vopsită în roz, cu două geamuri la etaj şi o prăvălie la parter atrage atenţia. Nu doar imobilul poartă o istorie interesantă, dar și proprietara lui are, la rândul ei, o poveste deosebită.

Ana Kapi s-a mutat în clădirea de pe strada Eugeniu de Savoya în anul 1983, iar înainte de aceasta, casa a aparţinut unui fost preşedinte al comunităţii evreilor din Timişoara.

Inițial casa a aparținut popilor sași. Au stat aici maicile. Nu știu cum s-a vândut casa asta. Pe urmă a fost casa unui evreu care a fost președintele Comunității Evreilor din Timiș. Eu am cumpărat casa de la o doamnă care a avut grijă de el când s-a îmbolnăvit. N-a fost casa naționalizată.

La un an după ce a cumpărat casa, cu 150.000 de lei, Ana Kapi, coafeză de meserie, a deschis aici o coafură, care a funcţionat mai bine de 20 de ani.

În 1984 am făcut cerere la primărie, pentru că atunci a scris Ceaușescu în ziar că încurajează micii meseriași. Am prins momentul, eu am fost prima privatizată pe țară.

Neobişnuit de îngustă, vopsită în roz, cu două geamuri la etaj şi o prăvălie la parter, casa are un … secret. Pentru a putea intra, proprietara, trebuie să folosească o poarta vecinilor, Episcopia Romano-Catolică. Asta pentru că intrarea este închiriată firmelor de la parterul imobilului. Epsicopia a fost cea care a intentat proces, în 2011, pentru a clarifica situaţia.

Deşi pare hilar, Ana Kapi deţine acum o decizie a instanţei care îi dă dreptul  să folosească poarta vecinilor pe toată durata vieţii ei, spune Claudiu Călin, de la arhivele Episcopiei Romano-Catolice.

Situația acestei intrări este, după părerea noastră una clară. Ea, în toate actele și pe toate planurile aparține ca proprietate de edificiul Palatului Episcopal. Finalmente s-a stabilit ca, pe durata vieții doamnei, să se bucure de folosirea gratuită a intrării.

Oricât de ciudată, situaţia nu este singulară, spune directorul Direcţiei de Cultură, Sorin Predescu, ce aminteşte de compartimentările făcute în casele istorice, pe vremea comunismului.

Este o clădire extrem de simpatică, este o clădire micuță dar bine așezată într-un front. Probleme de acces au mai fost. Clădirile istorice, în perioada comunistă, cam toate au fost transformate în rezidențiale și s-au făcut tot felul de recompantimentări.

Deşi a dorit la un moment dat să vândă casa, pe motiv că e prea mare, iar ea este singură, Ana Kapi s-a răzgăndit, şi va lăsa casa, moştenire. Noul proprietar se va lovi din nou, însă, de dificultatea de a intra în casă.

Ascultați reportajul în format audio realizat de Ștefan Both:

GALERIE FOTO:

Articole asemănătoare

„La începutul sezonului, am notat în vestiar data finalei din Cupa României” | AUDIO

Corvinul Hunedoara a efectuat astăzi antrenamentul oficial înaintea finalei Cupei României la fotbal. Aceasta va…

34 de minute ago

Timișul, Aradul și Oradea, în finala competiției Destinația Anului 2024

Categoria Cea mai bună campanile de promovare va primi puncte exclusiv din partea juriului, nu…

45 de minute ago

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România revine la Oradea

Până în data de 19 mai, editurile prezente vor prezenta cele mai recente titluri la…

49 de minute ago

Muzeul de Artă din Timișoara refuză să organizeze Noaptea Muzeelor

Angajații Muzeului Național de Artă din Timișoara nu vor deschide porțile instituției de cultură în…

53 de minute ago

Peste jumătate dintre participanții la Bursa Locurilor de Muncă, selectați pentru angajare

Potrivit AJOFM Tmiș, dintre cei o mie de participanți, aproximativ șase sute au au fost…

56 de minute ago

Demonstrații de luptă, parade costumelor militare și degustări după rețete antice, în weekend la Arad

“Noaptea Muzeelor”, eveniment ajuns la cea de-a XX-a ediție în Europa, se va desfășura pe…

o oră ago