Categorii: Social

FOTO / “Zilele Veverițelor” au început cu voie bună, spectacole și concursuri gastronomice

Prima ediție a Festivalului “ Zilele Veverițelor” așteaptă la Buziaș mii de vizitatori care să deguste bucatele pregătite, dar să intre și în competițiile programate de organizatori.

Peste 2.500 de sarmale au fost pregătite la Buziaș pentru prima ediție a festivalului, la care autoritățile locale așteaptă mii de vizitatori. Aceștia s-au putut bucura de zecile de feluri de sarmale, iar duminică pot participa la un concurs al bucătarilor, jurizat de Uica Mihai.

Pe tot parcursul manifestării, care continuă duminică, în Parcul Central din Buziaș, vor fi spectacole de muzică populară, fiind prezente ansambluri folclorice din toată zona de vest a ţării.

Duminică, 31 mai

11:00 – 13:00 – Deschiderea zilei, prepararea sarmalelor

11:30 – Lansare cărții „Bucătăria veveriței” semnată de Uica Mihai

13:00 – Concursul gastronomic „Cele mai gustoase sarmale din Banat”

11:00 – 19:00 – Spectacol cu ansamblurile Iedera din Oțelu Roșu, Moșnița din Urseni, Timișul din Albina, Izvorașul din Buziaș, Bănățeana din Timișoara, Bocșana din Bocșa, Satu’ Meu din Ramna, Sfântul Sava din Sânnicolau Mare, Izvorul din Curtea, Pusta Banatului din Timișoara, Brestoviceana din Brestovăț, Secășana din Secaș, Voitegeana din Voiteg, Flori Bănățene din Topolovățu Mare, Ansamblul Sorocul CARP Timișoara și soliștii Adrian Stanca, Liliana Savu Badea, Elena Jurjescu, Traian Barbu, Cornelia Lupulescu, Ramona Torzan Gomboș, Dorina Cernăneanțu, Ramona Ilieș Drăgan, Raluca și Oana Stanca, Maria Borțun Popescu, Floare Hojda Tomoioagă, Bebe Radu Dragomir, Anca Panțîru, Adriana Curtu Voaidoș, Dolores Dongea, Otilia Radu, Daliana Tătar, Angelica Stoica, Vasilica Pleniceanu, Cătălin Birău, Anișoara Serafim Bologa, Georgiana Marișescu, Sebastian Rămneanțu, Ștefan Murgu, Maria Baran, Mihaela Orbulov.

Articole asemănătoare

Festivalul Muzicii de Cameră într-un„Weekend muzical de vis”

Universitatea de Vest din Timișoara – Facultatea de Muzică și Teatru organizează, pe parcursul lunii…

53 de minute ago

SCM Timișoara se întoarce în Ronaț din postura de lider | AUDIO

SCM Timișoara joacă pe teren propriu etapa a V-a, ultima din turul Ligii de Rugby.…

4 ore ago

Sute de timișoreni l-au primit cu aplauze pe Garry Kasparov

Sute de timișoreni au participat la întâlnirea cu Garry Kasparov, maestru al șahului, considerat un…

4 ore ago

Festivalul PreHistoria, o incursiune în neoliticul Sanctuarului de la Parţa

Festivalul de arheologie experimentală PreHistoria va avea loc în zilele de 25 și 26 mai…

8 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Meteorologii anunță că arii relativ extinse în Crișana, local în Banat, vor fi averse și…

9 ore ago

„Nimeni nu a spus că această revenire va fi ușoară”

Simona Halep le-a mulțumit fanilor care o susțin. Jucătoarea în vârstă de 32 de ani…

17 ore ago