Categorii: Social

Funeraliile Reginei Ana. Președintele Iohannis, premierul Cioloș și Patriarhul Daniel au venit la Castelul Peleș

Președintele Klaus Iohannis și reprezentanți ai Corpului Diplomatic acreditat la București au depus în prima parte a zilei de miercuri omagiile la catafalcul Reginei Ana, la Castelul Peleș din Sinaia.

Au depus coroane de flori reprezentanții ambasadelor Franței, Iordaniei, Marocului, Italiei, Germaniei, Marii Britanii, Israelului, Canadei, Austriei, Japoniei, Statelor Unite ale Americii, Elveției, Spaniei, Rusiei, Nigeriei, Cehiei și Vaticanului.

Preşedintele Klaus Iohannis a fost, în această dimineaţa la Castelul Peleş, unde se află depus trupul neînsufleţit al Reginei Ana. Șeful statului a depus o coroană, a aprins o candelă și a scris un mesaj în cartea de condoleanțe.

„Compasiunea și regretul meu profund pentru dispariția majestății sale Regina Ana a României. Simplitatea și căldura umană a Reginei Ana, precum și exemplul personal de comportament și loialitate o așază între simbolurile României contemporane. În aceste momente de adâncă tristețe, transmit condoleanțele mele întregii familii regale. Dumnezeu s-o odihnească în pace!”, este mesajul pe care președintele Klaus Iohannis l-a scris în cartea de condoleanțe deschisă la Castelul Peleș.

Președintele a fost întâmpinat de Principesa Margareta, Custodele Coroanei, și de Principele Radu, cei doi însoțindu-l pe șeful statului și la ieșirea din castel.

Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a venit, miercuri după-amiază, la Castelul Peleș din Sinaia pentru a depune o coroană și pentru a-și prezenta omagiile la catafalcul Reginei Ana.

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a depus o coroană de flori și a aprins o candelă lângă fântâna arteziană aflată pe terasa castelului.

O delegație guvernamentală condusă de premierul Dacian Cioloș a sosit miercuri după amiază, pe o ploaie torențială, la Castelul Peleș, unde este depus trupul neînsuflețit al Reginei Ana. Din delegație au făcut parte vicepremierii Costin Borc și Vasile Dîncu, ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, ministrul Justiției, Raluca Prună, ministrul Apărării Naționale, Mihnea Motoc, ministrul Culturii, Corina Șuteu, și ministrul delegat pentru relația cu românii de pretutindeni, Maria Ligor. La sosire membrii delegației au depus coroane de flori la fântâna arteziană aflată pe terasa din fața castelului.

Au mai venit să își prezinte omagiile la catafalcul Reginei Ana președintele Senatului, Călin Popescu – Tăriceanu, președintele Camerei Deputaților, Florin Iordache, președintele PSD, Liviu Dragnea, și copreședintele ALDE, Daniel Constantin.

În această seară a ajuns la Castelul Peleș și Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Trupul neînsufleţit al Reginei Ana s-a aflat în Holul de Onoare al Castelului Peleş. În această seară, sicriul este transportat spre București, unde va fi depus la Palatul Regal.

Sursa&Foto: Agerpres

Articole asemănătoare

„Belshazzar’s Feast” de William Walton, primă audiție națională, la Filarmonica „Banatul”

Concertul vocal-simfonic din cadrul Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”, programat vineri, 17 mai 2024, la Sala…

20 de minute ago

CSS Bega e gazdă pentru turneul final U19; eșec la primul meci acasă

La sala ”Mircea Albu”, CSS Bega a cedat cu 3-1 întâlnirea de ieri cu CSU…

4 ore ago

Un filtru conceput de inventatorul Corneliu Birtok Băneasă poate dezinfecta aerul din spitale

Calitatea aerului din spitale poate fi simţitor îmbunătăţită cu ajutorul unui filtru, conceput de inventatorul…

5 ore ago

Garry Kasparov dialoghează cu timișorenii despre provocările lumii moderne

Nume de legendă în lumea șahului și autor recunoscut, Garry Kasparov, va fi protagonistul unui…

8 ore ago

Vreme închisă în vestul țării

Potrivit meterologilor, cerul se va înnora treptat, iar seara și noaptea se vor semnala averse…

10 ore ago

AUDIO / A venit Cupa la Castel!!!!

După 2-2, la finalul celor 120 de minute, Corvinul Hunedoara s-a impus cu 3-2 la…

15 ore ago