Ascultă Radio România Timișoara Live • 

GEC Nera contestă taxa de intrare în Parcul Național Semenic

Taxa de 10 lei, care trebuie plătită la intrarea în Parcul Naţional Semenic este ilegală, în opinia ecologiştilor.

GEC Nera contestă taxa de intrare în Parcul Național Semenic
Foto: Foto: http://www.romaniaroute.ro

Articol de Radio Timișoara, 29 august 2018, 19:00

Tariful, instituit de administratorul Romsilva, nu se justifică atâta timp cât planul de management al parcului nu este aprobat, spune preşedintele Grupului Ecologic de Colaborare Nera, Cornel Sturza Popovici.

„Prima dată vreau un punct de vedere al Agenției Naționale a Ariilor Protejate, care este un organism de monitorizare a acestor categorii de terenuri – arii naturale protejate – al Ministerului Mediului. Ei trebuie să spună dacă se aplică sau nu se aplică la Cheile Carașului regim de arie naturală protejată dacă nu are plan de management și contractul acela de fapt a expirat de doi ani de zile”, spune președintele GEC Nera.

De cealaltă parte, Romsilva a precizat că instituirea sistemului de tarife de către administratorii ariilor naturale protejate nu este condiţionată de existenţa unui plan de management.

 

Foto: http://www.romaniaroute.ro

Explozie urmată de incendiu la un imobil al Companiei de Transport Public Arad
Social joi, 13 august 2026, 12:44

Explozie urmată de incendiu la un imobil al Companiei de Transport Public Arad

O explozie urmată de un incendiu s-a produs joi dimineață la un imobil al Companiei de Transport Public din Arad, pe Calea Victoriei. Potrivit...

Explozie urmată de incendiu la un imobil al Companiei de Transport Public Arad
Mii de credincioși, așteptați la Maria Radna și Hodoș-Bodrog în ziua Adormirii Maicii Domnului
Social miercuri, 12 august 2026, 14:28

Mii de credincioși, așteptați la Maria Radna și Hodoș-Bodrog în ziua Adormirii Maicii Domnului

Mii de credincioși sunt așteptați în acest weekend la Basilica Papală Maria Radna și la Mănăstirea Hodoș-Bodrog, cu ocazia sărbătorii...

Mii de credincioși, așteptați la Maria Radna și Hodoș-Bodrog în ziua Adormirii Maicii Domnului
Două persoane reținute în urma scandalului din centrul Timișoarei
Social miercuri, 12 august 2026, 14:08

Două persoane reținute în urma scandalului din centrul Timișoarei

Polițiștii din Timișoara au intervenit, aseară, în Piața Operei, în urma mai multor apeluri la 112 care semnalau un conflict între mai multe...

Două persoane reținute în urma scandalului din centrul Timișoarei
Bătaie între zeci de persoane, în Piața Victoriei din Timișoara
Social miercuri, 12 august 2026, 10:27

Bătaie între zeci de persoane, în Piața Victoriei din Timișoara

Conflictul a izbucnit aproape de miezul nopții, în Piața Victoriei, între două grupuri de persoane din Timișoara și Gătaia. Potrivit...

Bătaie între zeci de persoane, în Piața Victoriei din Timișoara
Social marți, 11 august 2026, 19:51

Acces pentru presă la concursurile de angajare de la Spitalul Județean Timișoara

Conducerea Spitalului Județean Timișoara anunță măsuri pentru creșterea transparenței la concursurile de angajare. Managerul unității...

Acces pentru presă la concursurile de angajare de la Spitalul Județean Timișoara
Social marți, 11 august 2026, 08:24

Acuzații privind controale DSP anunțate din timp la Spitalul Județean Timișoara

Un medic acuză că șefii Spitalului Județean Timișoara ar fi anunțați, din timp, despre controalele DSP, astfel încât secțiile să fie...

Acuzații privind controale DSP anunțate din timp la Spitalul Județean Timișoara
Social marți, 11 august 2026, 08:21

Procurorul din Caraș-Severin, cercetat după un scandal cu focuri de armă, lăsat în libertate de Curtea de Apel Alba Iulia

Curtea de Apel Alba Iulia a respins, luni seara, propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia privind arestarea...

Procurorul din Caraș-Severin, cercetat după un scandal cu focuri de armă, lăsat în libertate de Curtea de Apel Alba Iulia
Social luni, 10 august 2026, 18:12

Cseke Attila cere măsuri mai ferme împotriva dezinformării online, după atacul asupra ambulanței din Cluj

Atacul asupra ambulanței din județul Cluj este consecința periculoasă a dezinformării răspândite pe rețelele sociale, susține ministrul...

Cseke Attila cere măsuri mai ferme împotriva dezinformării online, după atacul asupra ambulanței din Cluj