Categorii: Social

Grevă generală în Norvegia. MAE a emis o atenționare de călătorie

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români de pe teritoriul Norvegiei că principalele sindicate din această ţară au anunţat pentru miercuri o grevă generală, care prin participarea personalului din aeroporturi va conduce la limitări ale traficului aerian şi chiar la întreruperi ale acestuia.

Potrivit unui comunicat de presă al MAE citat de Agerpres, greva va avea loc între orele 14:00 şi 16:00, ora locală.

MAE precizează că zborurile de ambulanţă şi serviciile de salvare nu vor fi influenţate de grevă.

‘Greva va include şi traficul colectiv, cu oprirea mijloacelor de transport (metrou, autobuz, tramvai) între orele 15,00 – 15,30. Acestea se vor opri la cea mai apropiată staţie la ora 15,00 şi vor staţiona până la 15,30. Trenurile nu vor circula în intervalul orar 15,00 – 16,00.’

Pentru mai multe informaţii referitoare la modificările traficului aerian pentru fiecare aeroport, MAE recomandă accesarea site-ului www.avinor.no şi contactarea directă a companiilor aeriene care efectuează zborurile respective.

Foto: arhiva, teachersolidarity.com

Articole asemănătoare

Vreme ploioasă la început de săptămână

Astăzi, vremea va fi ușor instabilă. Cerul va fi variabil cu înnorări temporar accentuate mai…

o oră ago

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a UVT, pe scena Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara va susține un…

11 ore ago

Anca Todoni va întâlni o favorită la Roland Garros

Jucătoarea timișoreană Anca Todoni va juca în premieră la un turneu de Mare Șlem, la…

13 ore ago

Iepurii gigantici ai unui crescător din Banat ajung în Anglia

Patru iepuri gigantici au ajuns în Marea Britanie. Este vorba despre o primă comandă plasată…

13 ore ago

Centru pentru persoane cu dizabilități la Lugoj. Proiectul costă 1 milion de euro

Proiectul are ca scop construirea unui așezământ, care va fi dotat cu toate facilitățile. Centrul…

13 ore ago

Timișoreanul Vlad Dragomir a câștigat Cupa Ciprului

Românii Vlad Dragomir (25 de ani) și Adrian Rus (28 de ani) au cucerit Cupa Ciprului cu Pafos. În finală, Pafos a învins…

14 ore ago