Categorii: Social

Hunedoara: Aproape o mie de persoane prezente la un miting de susţinere a familiei creştine

Aproape o mie de persoane din Deva, Hunedoara şi Călan au particpat astăzi la Deva, la un miting de solidaritate cu familiile de români din Norvegia ai căror copii au fost preluaţi şi daţi în plasament de autorităţile din această ţară.

Manifestarea a fost organizată de mai multe asociaţii şi biserici creştine din Deva. Participanții la mitingul desfăşurat la minus 10 grade Celsius, au solicitat ca autorităţile din Norvegia să redea copiii familiilor din care provin aceştia.

Oamenii au purtat pancarte cu mesaje de genul: ‘Reunite the Bodnariu Family’, ‘Norway, do not separate Nan Family’.

Manifestarea a început cu rugăciunea ‘Tatăl Nostru’, rostită de toţi cei prezenţi. Reprezentanții cultelor au vorbit, apoi, despre importanţa familiei creştine tradiţionale şi au cerut reunificarea familiilor din Norvegia care au fost separate de copii.

Un mesaj de susţinere a familiei tradiţionale a venit şi din partea primarului municipiului Deva, Petru Mărginean.

Au mai luat cuvântul pastori şi reprezentanţi ai cultelor religioase cu reprezentare în Deva, cum sunt Biserica Baptistă, Biserica Penticostală, Biserica Romano-Catolică sau ai Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea.

 

Articole asemănătoare

Cadavrul unui bărbat spânzurat de o schelă, identificat de poliţiştii timișeni

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Timiş împreună cu poliţiştii Serviciului Criminalistic Timiş au identificat cadavrul…

13 minute ago

“PRO DATINA” respectă tradiția de 15 ani

Festivalul  folcloric „Din comoara satului” a fost primul eveniment important al  Asociației culturale “PRO DATINA”…

2 ore ago

Festivalul și Concursul Internațional „Alma Cornea Ionescu”, la ediția 21

În perioada 16-21 mai 2024, se va desfășura, la Timișoara, cea de a XXI-a editie…

4 ore ago

Alpinistul Adrian Ahriţculesei începe escaladarea vârfului Everest

Alpinistul Adrian Ahriţculesei a finalizat pregătirile pentru escaladarea vârfului Everest, cel mai înalt din lume.…

7 ore ago

CSS Bega Timișoara U15 începe astăzi turneul final de la Zalău

Voleibaliștii U15 de la CSS Bega Timișoara s-au calificat între cele opt echipe din țară.…

9 ore ago

Corvinul Hunedoara, medie de peste trei goluri pe drumul spre finală | AUDIO

Fotbaliștii de la Corvinul au repetat în Cupa României celebra „normă” hunedoreană din anii 80.…

10 ore ago