Social

În Arad, trotuarele cu gheață au crescut numărul pacienților cu fracturi și luxații

Mai mulți arădeni s-au prezentat la Urgențe cu fracturi și luxații după ce au căzut pe trotuarele necurățate de gheață din oraș.

Trotuarele acoperite cu gheață din municipiul Arad au făcut 12 victime în doar câteva ore, toate cu vârsta de peste 60 de ani.

Oamenii s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, având nevoie de îngrijiri de la medicii ortopezi.

S-au prezentat 12 persoane care au suferit fracturi sau luxaţii, toate de peste 60 – 65 de ani. Victimele au declarat că au alunecat pe gheaţa formată pe trotuare. O parte dintre ele au rămas internate, altele au primit îngrijiri şi au putut să continue tratamentul la domiciliu’, spune Simina Roz, purtătorul de cuvânt al spitalului.

În ultimele zile, agenţii Poliţiei Locale au trimis notificări asociaţiilor de proprietari şi cetăţenilor cu privire la obligaţia curăţării trotuarelor din faţa imobilelor. Până în prezent nu a fost aplicată nicio amendă, spune purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad, Ralu Cotrău.

Potrivit OG 21/2002, persoanele fizice şi juridice au obligaţia de a îndepărta zăpada şi gheaţa de pe trotuarele din dreptul imobilelor pe care le au în proprietate şi de pe locurile de parcare pe care le folosesc. Totodată, ordonanţa prevede că asociaţiile de proprietari vor prelua, potrivit prevederilor legale, unele dintre obligaţiile ce revin proprietarilor, şi vor răspunde pentru realizarea acestora în faţa autorităţilor administraţiei publice locale” a precizat Ralu Cotrău.

 

Articole asemănătoare

CSS Bega e gazdă pentru turneul final U19; eșec la primul meci acasă

La sala ”Mircea Albu”, CSS Bega a cedat cu 3-1 întâlnirea de ieri cu CSU…

2 ore ago

Un filtru conceput de inventatorul Corneliu Birtok Băneasă poate dezinfecta aerul din spitale

Calitatea aerului din spitale poate fi simţitor îmbunătăţită cu ajutorul unui filtru, conceput de inventatorul…

2 ore ago

Garry Kasparov dialoghează cu timișorenii despre provocările lumii moderne

Nume de legendă în lumea șahului și autor recunoscut, Garry Kasparov, va fi protagonistul unui…

5 ore ago

Vreme închisă în vestul țării

Potrivit meterologilor, cerul se va înnora treptat, iar seara și noaptea se vor semnala averse…

7 ore ago

AUDIO / A venit Cupa la Castel!!!!

După 2-2, la finalul celor 120 de minute, Corvinul Hunedoara s-a impus cu 3-2 la…

12 ore ago

Anca Todoni elimină favorita a treia, la Madrid

Todoni, venită din calificări, a răsturnat pronosticurile specialiștilor și a reușit să o depășească pe…

14 ore ago