Categorii: Social

Incendiu de proporţii în zona de excludere a centralei nucleare de la Cernobîl

Un incendiu de proporţii a izbucnit marţi în zona de excludere a centralei nucleare de la Cernobîl, unde au luat foc peste 320 de hectare de pădure, a anunţat, pe pagina sa de Facebook, preşedintele interimar al Serviciului de Stat al Ucrainei pentru Situaţii de Urgenţă, Zoran Şkiriak, informează Unian şi Interfax, potrivit Agerpres.

‘Unităţile din cadrul serviciului pentru situaţii de urgenţă au reuşit să oprească propagarea focului către centrala nucleară. Nu există niciun pericol pentru sarcofag’ (care acoperă centrala), a precizat oficialul ucrainean.

Cu toate acestea, situaţia rămâne dificilă, fiind complicată de puternice rafale de vânt, înregistrându-se circa 15 de focare de incendiu în zonă, dintre care 3 de proporţii.

La locul incendiului lucrează pentru stingerea focului 200 de oameni şi 35 de unităţi tehnice ale serviciului pentru situaţii de urgenţă. De asemenea, au fost trimise în zonă un avion An-32P şi două elicoptere Mi-8 cu instalaţii pentru pulverizare de apă.

Zona de excludere a centralei nucleare de la Cernobîl a fost stabilită la 30 de kilometri pătraţi după cea mai mare catastrofă din istoria energiei nucleare, care a avut loc la această centrală în data din 26 aprilie 1986. Accesul liber în această zonă a fost interzis din cauza contaminării radioactive, notează Agerpres.

Sursa foto: inquisitr.com

Articole asemănătoare

AUDIO / Vestul Olimpic, episodul 24: Emilia Eberle

Dublă medaliată olimpică la Moscova în 1980, componentă a primei echipe a României care a…

o oră ago

AUDIO / Lupeniul fotbalistic tinde din nou spre ligile naționale

Vorbim despre un centru de mare tradiție pentru fotbalul din vestul țării. Orașul Lupeni a…

4 ore ago

AUDIO / Povestea bihoreanului Adrian Șut: de la Cociuba Mare, la EURO 2024

Patru dintre ei sunt prezențe deja obișnuite sub tricolor: ex-poliștii Deian Sorescu și Marius Marin…

7 ore ago

Vreme caldă în Banat și Crișana

Astăzi, vremea va fi ușor instabilă și va intra într-un proces de încălzire. Cerul va…

8 ore ago

Cinema Studio se redeschide doar la toamnă

Cinematograful Studio din centrul Timișoarei se va redeschide abia în toamna acestui an. La începutul…

18 ore ago

Mircea Geoană, la Timișoara: Va fi anul independenților

Mircea Geoană anunță că nu vrea să fie candidatul PSD la prezidențiale și susține că…

19 ore ago