Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Inspectorii OPC, atenți la toate produsele specifice acestei perioade

Inspectorii de la Protecţia Consumatorului vor fi în permanenţă pe teren, în perioada comercializării produselor specifice perioadei sărbătorilor de Paști. Vor fi controlate toate punctele de comercializare, spune comisarul-șef adjunct al OPC Timiş, Mihaela Ignat.

Articol de Carla Chiu, 6 aprilie 2015, 17:00

Suntem foarte atenți la modul de etichetate, păstrare, la ambalaje, să nu fie deteriorate, bineînțeles că dacă aceste produse sunt stabilite de producător să fie congelate – ne referim la carne – așa vrem să le găsim. Nu cum am găsit în alte locuri, produse decongelate și supuse  comercializării refrigerate, lucru inadmisbil și incorect vis a vis de consumator, putând fi sancționați operatorii economici, inclusiv cu distrugerea definitivă a produselor.

De asemenea, cei care nu respectă legea, se pot alege cu amenzi usturătoare. Pentru nereguli cu privire la informarea consumatorilor, comercianţii pot primi chiar şi 10.000 de lei amendă, iar pentru nerespectarea normelor de depozitare, amenzile pot ajunge, în unele cazuri, şi la 50.000 de lei.

Sursa foto: caleaeuropeana.ro

Procuror din Caraș-Severin, dus la Curtea de Apel cu propunere de arestare după un scandal cu focuri de armă
Social luni, 10 august 2026, 17:58

Procuror din Caraș-Severin, dus la Curtea de Apel cu propunere de arestare după un scandal cu focuri de armă

Un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, acuzat în trecut de hărțuire sexuală, va fi dus, astăzi, la Curtea de Apel...

Procuror din Caraș-Severin, dus la Curtea de Apel cu propunere de arestare după un scandal cu focuri de armă
Programe de studiu cu dublă specializare, în premieră la Universitatea de Vest din Timișoara
Social luni, 10 august 2026, 17:07

Programe de studiu cu dublă specializare, în premieră la Universitatea de Vest din Timișoara

Universitatea de Vest a înființat, în premieră națională, trei programe de studii cu dublă specializare, pentru a încuraja tinerii să...

Programe de studiu cu dublă specializare, în premieră la Universitatea de Vest din Timișoara
Placă de beton și dispozitiv de macaz, descoperite pe șine la Petroșani. Poliția face anchetă
Social luni, 10 august 2026, 09:31

Placă de beton și dispozitiv de macaz, descoperite pe șine la Petroșani. Poliția face anchetă

Poliția Transporturi Feroviare face cercetări la Petroșani, după ce un conductor al unui tren privat de marfă a descoperit pe calea ferată o...

Placă de beton și dispozitiv de macaz, descoperite pe șine la Petroșani. Poliția face anchetă
Încep probele scrise ale Bacalaureatului de toamnă
Social luni, 10 august 2026, 08:05

Încep probele scrise ale Bacalaureatului de toamnă

Aproximativ 1.300 de candidați, din promoția curentă și din promoțiile anterioare, sunt așteptați să susțină în județul Timiș probele...

Încep probele scrise ale Bacalaureatului de toamnă
Social luni, 10 august 2026, 07:24

Noi puncte de hidratare și răcorire, deschise în Timișoara pe perioada caniculei

Timișorenii care resimt efectele temperaturilor ridicate se pot hidrata și răcori în mai multe puncte amenajate în oraș. Măsura este derulată...

Noi puncte de hidratare și răcorire, deschise în Timișoara pe perioada caniculei
Social duminică, 9 august 2026, 20:35

Trei tineri au fost reținuți după atacarea unei ambulanțe în Cluj

Trei tineri cu vârste de 18, 22 și 24 de ani au fost reținuți, duminică, după ce o ambulanță a fost atacată cu pietre, bâte și topoare,...

Trei tineri au fost reținuți după atacarea unei ambulanțe în Cluj
Social duminică, 9 august 2026, 20:09

Incendiu de proporții la groapa de gunoi a Aradului

Un incendiu de proporții a izbucnit duminică seara, la groapa de gunoi a municipiului Arad, aflată în zona vechiului CET. La sosirea pompierilor,...

Incendiu de proporții la groapa de gunoi a Aradului
Social duminică, 9 august 2026, 15:00

Tabără academică de chimie la Timișoara pentru elevii pasionați de știință

Zeci de elevi din țară, dar și din străinătate, au participat la tabăra academică dedicată chimiei, la Timișoara. Întâlnirea a oferit...

Tabără academică de chimie la Timișoara pentru elevii pasionați de știință