Categorii: Social

Inundații devastatoare soldate cu pierderi de vieți omenești și case distruse

Ministrul de Interne, vicepremierul Gabriel Oprea, a declarat marţi că în urma viitorilor au fost înregistrate până în acest moment două victime, una fiind în judeţul Argeş.

Am acţionat cu elicoptere. Am fost cu domnul ministru Duşa în judeţul Vâlcea, domnul premier a fost în Gorj cu vicepremierul Dragnea. Am luat şi de la rezervele de stat şi am adus produse alimentare, apă şi material de cazarmament. Avem în momentul de faţă două victime care au fost înecate. Nu sunt alte informaţii că ar mai fi murit cineva. Prioritatea noastră este viaţa oamenilor.

Două echipe din cadrul Serviciului de Salvamont Gorj intervin, marţi seara, pentru evacuarea a 14 persoane din zona Setea Mică din Rânca şi a unei persoane din Valea Gilortului.

Marți după-amiază un tren a deraiat în localitatea Merişan, din cauza aluviunilor aduse de inundaţii pe lina de rulare.

Peste 1.600 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne – pompieri, poliţişti, jandarmi – au intervenit marţi cu peste 400 de mijloace tehnice pentru salvarea persoanelor afectate de inundaţiile din judeţele Alba, Argeş, Caraş Severin, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Olt, Prahova, Teleorman şi Vâlcea.

Au fost evacuate din calea apelor sute de persoane, cele mai multe preventiv. Au fost şi oameni care, deşi înconjuraţi de apele învolburate, au refuzat să-şi părăsească locuinţele.

Peste o sută de persoane din localitatea Vaideeni, județul Vâlcea, nu au vrut să își părăsească gospodăriile.

În judeţul Gorj, după două zile de ploi puternice, râul Gilort a ieşit marți din matcă inundând oraşul Novaci, exact ca acum 50 de ani.

Rador informează că s-a intervenit prompt pentru ajutorarea a peste 70 de familii rămase izolate. Acestea au fost evacuate preventiv, Gilortul s-a retras apoi în albie, și s-a acționat la întărirea digurilor, cu utilaje de mare capacitate. Şi în aval de Novaci, Gilortul a inundat câteva gospodării şi terenuri agricole, o situaţie similară fiind în localitatea Bălceşti din comuna Bengeşti.

Articole asemănătoare

Garry Kasparov dialoghează cu timișorenii despre provocările lumii moderne

Nume de legendă în lumea șahului și autor recunoscut, Garry Kasparov, va fi protagonistul unui…

3 ore ago

Vreme închisă în vestul țării

Potrivit meterologilor, cerul se va înnora treptat, iar seara și noaptea se vor semnala averse…

5 ore ago

AUDIO / A venit Cupa la Castel!!!!

După 2-2, la finalul celor 120 de minute, Corvinul Hunedoara s-a impus cu 3-2 la…

10 ore ago

Anca Todoni elimină favorita a treia, la Madrid

Todoni, venită din calificări, a răsturnat pronosticurile specialiștilor și a reușit să o depășească pe…

12 ore ago

Corvinul, iar startul cu ce are mai bun

Antrenorul Florin Maxim trimite în teren formula, pe care o consideră cea mai bună pentru…

14 ore ago

Sute de elevi, la Târgul Liceelor de la Timișoara

Liceele, colegiile, dar și școlile tehnice și duale și-au prezentat oferta la la Târgul Liceelor…

16 ore ago