Circa 200 de elevi ai şcolii din localitatea Sâmbăteni, judeţul Arad, au fost evacuați astăzi din cauza unui incendiu.
„S-a anunţat un incendiu la acoperiş în jurul coşului de fum al şcolii”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, căpitan George Pleşca, în timp ce se deplasa la locului incendiului.
Şcoala s-a mai aflat în atenţia publică în urmă cu câteva săptămâni din cauză că sistemul de încăltzire al şcolii nu făcea faţă, iar elevii stăteau în frig.
Elevii Şcolii Gimnaziale Sâmbăteni nu vor merge la cursuri miercuri. Autoritățile vor decide apoi dacă este necesară suspendarea cursurilor timp de mai multe zile.
Românii Vlad Dragomir (25 de ani) și Adrian Rus (28 de ani) au cucerit Cupa Ciprului cu Pafos. În finală, Pafos a învins…
Rezultat excelent pentru atleta Florentina Iușco de la CSM Deva, la a 69-a ediție a…
Accesul turiștilor spre una dintre cele mai mari atracții turistice din județul Hunedoara este mai…
43 de jucători, dintre care 25 de debutanți, a folosit UTA în campionatul recent încheiat.…
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, spune că are emoții dacă lucrările la calea ferată vor fi…
Două echipe de volei de la CSS Bega Timișoara participă în aceste zile la turneul…