Categorii: Învăţământ

Academia Română îngrijorată de propunerea de reducere a numărului de ore de română și istorie

Academia Română solicită ministrului Educaţiei, Adrian Curaj, să reanalizeze cele trei propuneri pentru Planul-cadru pentru învăţământul gimnazial, astfel încât să nu se reducă numărul de ore la limba şi literatura română şi la istorie.

Într-o postare pe site-ul propriu, Academia atrage atenţia şi asupra pericolului ce ar fi reprezentat excluderea studiului limbii latine în clasa a 8 a.

Academia Română consideră că ‘propunerile acestui nou Plan-cadru ar compromite eforturile a generaţii de intelectuali şi ar pune sub semnul pericolului însăşi identitatea naţională.

Academia îi cere ministrului Educaţiei să intervină pentru elaborarea unor programe echilibrate, astfel încât învăţământul gimnazial să-şi îndeplinească misiunea de a forma cultura generală a elevilor.

Un apel similar a fost adresat, recent, ministrului Adrian Curaj şi de un grup de 500 de intelectuali.

Articole asemănătoare

Coloane de camioane și sute de minute de așteptare la frontiera de vest

Coloane de camioane care depășesc zece kilometri s-au format, înainte de principalele puncte de trecere…

3 minute ago

Pero și Poli continuă împreună

Cu Pero Milosevic pe bancă, SCM Politehnica a evitat pozițiile retrodabile direct. În funcție de…

26 de minute ago

E oficial! Marius Coman, la Sepsi

Marius Coman a semnat un contract pe trei sezoane cu Sepsi. Jucătorul, în vârstă de…

2 ore ago

Orchestra simfonică a Liceului de Artă „Ion Vidu”, pe scena Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”

Filarmonica „Banatul” Timișoara invită publicul la concertul simfonic susținut de Orchestra simfonică a Liceului de…

5 ore ago

Juridic | Permisul de conducere categoria B e valabil şi pentru motociclete, cu anumite condiţii

Avocatul Florentina Folea răspunde unui ascultător din Timișoara care ne-a transmis următoarea întrebare : « Am…

5 ore ago

AUDIO / CSM Oradea, sigură de barajul spre Liga Zimbrilor

Formația antrenată de către Cosmin Liberț și Dan Pițigoi a revenit spectaculos după ce a…

7 ore ago