Categorii: Învăţământ

Banii europeni, soluție pentru construcția mai multor corpuri de clădire pentru școli, în Timișoara

Primăria Timişoara pregăteşte mai multe proiecte ce vizează ridicarea unor noi corpuri de clădire pentru câteva şcoli din oraş.

Viceprimarul Dan Diaconu spune că acestea vor fi înaintate spre finanţare în momentul în care vor fi deschise liniile europene.

Printre şcolile vizate se numără şi Liceul Lenau, precizează viceprimarul Dan pune Diaconu.

Un nou corp de clădire pentru Liceul Lenau, primul corp mare de clădire de după Revoluție construit în municipiul Timișoara, în valoare de aproape 10 milioane de euro, în zona Oituz, dar și extinderi la Școala generală nr. 16, extinderi pe care le avem în vedere pentru Școala Generală nr. 30 și pentru multe dintre școli care au nevoie de spații suplimentare pentru ca toate cursurile să se desfășoare de dimineață în Timișoara într-un timp cât mai scurt. Reabilitarea Liceului Ungureanu, care este și un monument istoric în centrul municipiului Timișoara, un proiect în valoare foarte mare, de 6 milioane de euro, este de asemenea una dintre țintele pe care le avem în zona de proiecte europene.

Viceprimarul Dan Diaconu a mai precizat că se lucrează şi la proiectele ce vizează construirea a două creşe.

În momentul de față, municipiul Timișoara are undeva la 350 de locuri, în condițiile în care cererile sunt de peste 800. Am demarat deja partea de proiectare pentru două noi creșe, una în partea de sud, una în partea de nord a orașului, care să acopere acest deficit cu 400 de locuri.

Lucrările de construire a celor două creşe ar putea fi gata într-un an, un an şi jumătate.

Articole asemănătoare

Dialog cu Ioan Holender, la Opera Națională Română din Timișoara

Creația în bronz a sculptorului Péter Jecza, realizată cu ani în urmă, îl înfățișează pe…

13 minute ago

Grupurile de Acțiune Locală din Timiș instruiesc societatea civilă și ONG-urile pentru a scrie proiecte europene

2 milioane de euro este suma pe care Grupurile de Acțiune Locală Timișoara și Colinele…

3 ore ago

Badmintonul timișorean, aproape de Cupa României

Componenții CSU Universitatea de Vest au terminat în urma câștigătoarei CSC Berceni, o echipă, care…

3 ore ago

Controale la transportatorii transfrontalieri pe autostrada Timișoara-Arad

Angajatorii care desfășoară activități de transport rutier în spatiul Comunității Europene și lucrătorii transfontalieri, au…

3 ore ago

Vreme ploioasă la început de săptămână

Astăzi, vremea va fi ușor instabilă. Cerul va fi variabil cu înnorări temporar accentuate mai…

8 ore ago

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a UVT, pe scena Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara va susține un…

17 ore ago