Categorii: Învăţământ

Concursul de ecologie Şcoala Zero Waste și-a desemnat câștigătorii

Concursul de ecologie Şcoala Zero Waste a ajuns la final. Cei peste 20.500 de elevi direct înscriși în competiția făcut 93 de acțiuni de curățenie și au plantat mai mult de 10.000 de puieți de arbori forestieri și pomi fructiferi plantați.

În plus, au fost recuperate 28 de tone de plastic, 100 de tone de hârtie și carton, 2,8 tone aluminiu și 11,8 tone DEEE-uri.

Programul concursului i-a încurajat să meargă cu bicicleta la şcoală, să găsească metode alternative de predare și învățare, care nu imlică hârtia, ci tehnologia, dar şi ieşirile în aer liber, observând natura. Copiii ai învăţat şi să planteze o grădină la școală, înţelegând, astfel, cum se „creşte” mâncarea.

Cocursul, ajuns la ediţia a cincea, a durat nouă săptămâni, iar premiul cel mare, o tablă interactivă și un videoproiector, au mers în județul Olt.

Marii câștigători ai ediției cu numărul 5 a concursului Școala Zero Waste sunt:

Premiul I și Trofeul „Scoala Zero Waste” 2017 – Tablă interactivă și videoproiector oferite de partenerul proiectului Continental Anvelope Timișoara

Școala Gimnazială “Ion I. Graure”, Bălteni, Județul Olt

Premiul II – Calculator și imprimantă multifuncțională

Liceul Tehnologic Turceni, Județul Gorj

Premiul III – Videoproiector

Școala Gimnazială „Mihai Viteazul”, Craiova, Județul Dolj

Mențiuni – Imprimantă multifuncțională

Școala Gimnazială „Petre Sergescu”, Drobeta Turnu Severin, Județul Mehedinți

Liceul Tehnologic Bîlteni, Structura Școala Gimnazială Nr.1, Peșteana-Jiu Bîlteni, Gorj

Profesorii coordonatori ai primelor 3 școli clasate primesc câte o tabletă din partea organizatorilor, pentru a-i ajuta în continuare în procesul educațional.

Articole asemănătoare

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vremea va fi ușor instabilă, iar cerul va fi mai mult noros pe durata…

5 minute ago

Oradea conduce aproape trei sferturi, dar pierde și jocul al doilea

Finala din Liga Națională masculină de baschet a continuat la Cluj-Napoca cu meciul secund. Campioana…

8 ore ago

„La începutul sezonului, am notat în vestiar data finalei din Cupa României” | AUDIO

Corvinul Hunedoara a efectuat astăzi antrenamentul oficial înaintea finalei Cupei României la fotbal. Aceasta va…

9 ore ago

Timișul, Aradul și Oradea, în finala competiției Destinația Anului 2024

Categoria Cea mai bună campanile de promovare va primi puncte exclusiv din partea juriului, nu…

9 ore ago

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România revine la Oradea

Până în data de 19 mai, editurile prezente vor prezenta cele mai recente titluri la…

9 ore ago

Muzeul de Artă din Timișoara refuză să organizeze Noaptea Muzeelor

Angajații Muzeului Național de Artă din Timișoara nu vor deschide porțile instituției de cultură în…

9 ore ago