Categorii: Învăţământ

Conferințe internaționale, Agronomiada și activități practice, în luna mai, la Universitatea de Științele Vieții din Timișoara

Luna mai este una dintre cele mai aglomerate perioade ale anului la Universitatea de Științele Vieții din Timișoara.
Pe lângă proiectele în derulare, finalul lunii aduce un eveniment devenit deja traditional, respectiv Săptămâna Universității, programată în perioada 22 – 27 mai. Parte a programului este și Conferința Privind Dezvoltarea Durabilă, Tendințe În Agricultura Europeană, care se va derula în 25 si 26 Mai.
“Și-au anunțat prezența cercetători, dascăli, studenți din aproximativ 30 de țări, din foarte multe universități, evident din țară și din străinătate. De asemenea, tot în luna mai se desfășoară unul dintre cele mai vechi sau unul dintre evenimentele cu cea mai mare tradiție studențească, concursul studențesc, numit generic Agronomiada, în care sunt prezente cele patru universități, plus Universitatea din Craiova, cu specializările de agricultură și horticultură”, spune Cosmin Popescu, rectorul Universității de Științele Vieții din Timișoara.

Și pentru că este o universitate cu o componentă practică importantă, la fel ca toti agricultorii si Universitatea de Stiitele Vietii din Timisoara foloseste luna mai pentru a pune bazele culturilor de vară-toamnă, atât în câmp deschis cat si în spații protejate.

 

Articole asemănătoare

United Galați se desprinde în finala cu CFR Timișoara

Finala Ligii I de fotbal în sală a continuat la Galați, pe terenul echipei care…

17 minute ago

Un baschetbalist timișorean, MVP în finala campionatul din Serbia

Tânărul baschetbalist timișorean Luca Illes a fost declarat cel mai bun jucător în finala campionatului…

o oră ago

Corvinul Hunedoara, echipament special pentru finala de Cupa României | AUDIO

Fotbaliștii de la Corvinul Hunedoara se află de sâmbătă la Sibiu. Ei s-au deplasat acolo…

3 ore ago

CSS Bega, bronz la U17 și o calificare la mini-volei

CSS Bega Timișoara a realizat o victorie în fața colegelor de la Dinamo București, în…

4 ore ago

20 de străini, majoritatea veniţi la muncă, au fost expulzaţi din țară

Autorităţile române au expulzat 20 de străini care au venit în ţară în ultimii ani,…

5 ore ago

Constructorul pasajului Solventul începe montarea tunelului pe sub liniile de tren

Constructorul pasajului Solventul începe, în această lună, realizarea structurii în lungime de aproximativ 70 de…

5 ore ago