Categorii: Învăţământ

Elevii de la Liceul Lenau se întorc la cursuri în clădirea pe strada Gheorghe Lazăr

Elevii de la Liceul Lenau din Timişoara reiau orele, după vacanţă, în clădirea de pe Gheorghe Lazăr. Ei au fost mutaţi în urmă cu un an într-un an imobil, pentru ca lucrările de reabilitare să poată fi executate în bune condiţii.

Restaurarea a fost finalizată astfel că începând de luni începe amenajarea claselor şi laboratoarelor. Lucrările au durat aproape trei ni şi au fost realizate pe etape, din fonduri de la guvernul german, de la bugetul local şi din bani europeni.

 

Articole asemănătoare

CNAIR preia construcția sensului giratoriu de pe centura Lugojului

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că proiectul de construire a sensului giratoriu de pe…

4 ore ago

Lotul Lugoj-Timișoara, cel mai avansat din proiectul de modernizare a cării ferate din vestul țării

Lucrările la calea ferată între Lugoj și Timișoara sunt cele mai avansate de pe toate…

4 ore ago

Opera Națională Română din Timișoara în concerte de gală, la The Royal Concertgebouw din Amsterdam

Opera Națională Română din Timișoara a fost invitată să susțină o serie de trei concerte,…

4 ore ago

CSM Oradea a provocat prima înfrângere Clujului și a relansat finala de baschet

CSM Oradea a fructificat avantajul terenului propriu în partida a treia din finala Ligii Naționale.…

6 ore ago

Festivalul Narciselor de la Sălaşu de Sus, la o nouă ediţie

O nouă ediţie a Festivalului Narciselor are loc, sâmbătă şi duminică, în comuna Sălaşu de…

12 ore ago

Noaptea muzeelor: Video-mapping la Castelul Corvinilor și protest în mai multe muzee din județul Hunedoara

Noaptea Muzeelor se va desfășura, în această seară, în muzeele din județul Hunedoara, însă în…

12 ore ago