Categorii: Învăţământ

Elevii din Timiș NU vor fi liberi de Ziua Educației

Elevii şi profesorii din Timiş nu vor avea liber în data 5 octombrie când se sărbătorește Ziua Internațională a Educației.

Totuși, luni nu vor avea loc cursuri, urmând să fie organizate ore de educație nonformală. Elevii care nu vor participa la aceste ore vor avea absențe în catlog, avertizează șeful Inspectoratului Școlar Timiș, Aura Danielescu.

Cursurile în sine vor lua, de data aceasta, aspectul unor activități pe care le propune unitatea de învățământ, le agreează conducerea unității, respectiv Consiliul de Administrație. O să facă diverse diverse activități nonformale care să îi capteze, să îi coopteze în mijlocul acelor inițiative ale colegilor noștri profesori.

În acest moment, în doar două județe din țară, se știe că elevii și profesorii vor avea liber luni, pe 5 octombrie, dar vor recupera orele ulterior.

Începând din anul 1994, UNESCO a stabilit ca Ziua Mondială a Educației să fie celebrată în fiecare an pe data de 5 octombrie.

 

Foto: Facebook / Colegiul National Banatean Timisoara

Articole asemănătoare

AUDIO / Vestul Olimpic, episodul 20: Herta Anițaș

Fiind mai înaltă decât fetele din clasa ei, a fost atrasă oarecum firesc de handbal,…

13 minute ago

Traficul greu este restricționat timp de două zile în Ungaria

Autoritățile de frontieră din Ungaria anunță că, în cele două zile, nu este permisă circulația…

2 ore ago

Vreme instabilă în Banat și Crișana

Vremea va fi închisă, iar cerul va prezenta înnorări temporar accentuate. Pe arii relativ extinse…

4 ore ago

CNAIR preia construcția sensului giratoriu de pe centura Lugojului

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că proiectul de construire a sensului giratoriu de pe…

10 ore ago

Lotul Lugoj-Timișoara, cel mai avansat din proiectul de modernizare a cării ferate din vestul țării

Lucrările la calea ferată între Lugoj și Timișoara sunt cele mai avansate de pe toate…

10 ore ago

Opera Națională Română din Timișoara în concerte de gală, la The Royal Concertgebouw din Amsterdam

Opera Națională Română din Timișoara a fost invitată să susțină o serie de trei concerte,…

10 ore ago