Categorii: Învăţământ

Greva generală din educaţie continuă. Sindicatele au respins oferta Guvernului

Greva generală din Educaţie continuă, după ce sindicaliștii au respins propunerea Guvernului privind creşterea salariilor cu 1.000 lei brut lunar pentru personalul didactic şi cu 400 de lei pentru personalul nedidactic.
“În acest moment greva continuă, ca să fie foarte clar. Nu au acceptat (membrii de sindicat – n. r.) nici varianta cu 1.000 de lei. Au cerut să fie suma mai mare. Dublarea acelei sume, 2.000 de lei net. Era vorba de 1.000 de lei brut lunar, e vorba de 2.000 de lei”, a transmis preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Simion Hăncescu.
El a subliniat că “majorarea de la 1 iulie e altă problemă, grila este altceva”.
“Grila va intra în vigoare de la 1 ianuarie, dar oamenii au spus:<Domnule, vrem integral să se aplice>, deci nu 40% cât a promis Guvernul. Oamenii au spus foarte clar că nu vor vouchere, i-aţi auzit strigând în piaţă”, a precizat Hăncescu.
Liderul sindical a subliniat că Executivul este hotărât să dea ordonanţa cu măririle propuse, respectiv creşterea salariilor cu 1.000 lei brut lunar pentru personalul didactic şi cu 400 de lei pentru personalul nedidactic din învăţământ.
Întrebat dacă mai e loc de negociere, liderul FSLI a răspuns: “Decizia aparţine Guvernului. Vedem ce măsuri va lua. Am înţeles că sunt hotărâţi să dea ordonanţă. Oamenii decid, nu noi. Mai aveţi răbdare, că mai e puţin până marţi. De mâine până marţi sunt zile libere, copiii nu sunt la şcoală”.

Articole asemănătoare

Vreme închisă în vestul țării

Potrivit meterologilor, cerul se va înnora treptat, iar seara și noaptea se vor semnala averse…

o oră ago

AUDIO / A venit Cupa la Castel!!!!

După 2-2, la finalul celor 120 de minute, Corvinul Hunedoara s-a impus cu 3-2 la…

7 ore ago

Anca Todoni elimină favorita a treia, la Madrid

Todoni, venită din calificări, a răsturnat pronosticurile specialiștilor și a reușit să o depășească pe…

9 ore ago

Corvinul, iar startul cu ce are mai bun

Antrenorul Florin Maxim trimite în teren formula, pe care o consideră cea mai bună pentru…

10 ore ago

Sute de elevi, la Târgul Liceelor de la Timișoara

Liceele, colegiile, dar și școlile tehnice și duale și-au prezentat oferta la la Târgul Liceelor…

12 ore ago

Matematicianul timișorean George Lusztig, stabilit în SUA, distins cu Medalia de Aur a UVT

Specialist de talie mondială în reprezentări de grupuri algebrice și grupuri cuantice, George Lusztig este…

12 ore ago