Categorii: Învăţământ

Inspectoratul Școlar Timiș câștigă o bătălie în procesul fraudării bacalaureatului la Făget

Inspectoratul Şcolar Timiş a primit câştig de cauză în procesul privind eliminarea din examenul de Bacalaureat a unor elevi de la Liceul Traian Vuia din Făget. Instanţa a decis că procesul-verbal al inspectoratului – cel prin care se constata frauda – rămâne în picioare, urmând ca procesul să se judece în continuare pe fond.

Una dintre eleve a contestat în primă instanţă procesul-verbal întocmit de profesorii supraveghetori dar instanţa o decis că documentul este valabil. Dacă hotărârea ar fi fost în favoarea tinerei, ar fi fost declarată promovată la examenul de Bacalaureat. Mai sunt alte zeci de astfel de contestaţii în primă instanţă care urmează să fie soluţionate pe parcursul următoarelor săptămâni, spune şeful inspectoratului şcolar din Timiş, Aura Danielescu

E o decizie diferită de cea a procesului din jud Bihor. În acel caz, instanţa a dat dreptate, în această fază, unui număr de 12 elevi. Procesele-verbale au fost anulate, iar liceenii s-au putut prezenta la facultate.

La Făget, în urma constatării fraudei la Bacalaureat, în prima sesiune de examen, au fost elimnaţi 143 de elevi şi 9 profesori s-au trezit cu contractul de muncă desfăcut disciplinar. Totodată, mai multe cadre didactice au fost sancţionate cu diminuări salariale pentru 3 sau 6 luni.

 

Articole asemănătoare

CSS Bega e gazdă pentru turneul final U19; eșec la primul meci acasă

La sala ”Mircea Albu”, CSS Bega a cedat cu 3-1 întâlnirea de ieri cu CSU…

4 ore ago

Un filtru conceput de inventatorul Corneliu Birtok Băneasă poate dezinfecta aerul din spitale

Calitatea aerului din spitale poate fi simţitor îmbunătăţită cu ajutorul unui filtru, conceput de inventatorul…

4 ore ago

Garry Kasparov dialoghează cu timișorenii despre provocările lumii moderne

Nume de legendă în lumea șahului și autor recunoscut, Garry Kasparov, va fi protagonistul unui…

7 ore ago

Vreme închisă în vestul țării

Potrivit meterologilor, cerul se va înnora treptat, iar seara și noaptea se vor semnala averse…

9 ore ago

AUDIO / A venit Cupa la Castel!!!!

După 2-2, la finalul celor 120 de minute, Corvinul Hunedoara s-a impus cu 3-2 la…

14 ore ago

Anca Todoni elimină favorita a treia, la Madrid

Todoni, venită din calificări, a răsturnat pronosticurile specialiștilor și a reușit să o depășească pe…

16 ore ago