Categorii: Învăţământ

Interes redus pentru învăţământul dual în Caraş-Severin

Tinerii din Caraș-Severin nu manifestă interes pentru clasele de învățământ dual înființate în județ.

Din cele 165 de locuri puse la dispoziţia elevilor, la finalul primei etape pentru înscriere s-au ocupat 53 locuri. Inspectorul şcolar general al Inspectoratul Școlar Caraş-Severin, Adrian Doxan, crede că cele 112 locuri rămase libere vor fi ocupate la următoarea sesiuni.

Pentru învăţământul dual, Primăria Reşiţa oferă, alături de bursa de 500 lei de la stat, şi o altă bursă, în valoare de o sută lei, pentru cei cazaţi în căminele şcolare, iar agenţii economici, alţi 200 lei.

În Caraş-Severin, trei unităţi şcolare oferă învăţământ dual. Este vorba de Colegiul Tehnic, Colegiul Tehnic Cărăşan şi Colegiul Economic al Banatului Montan, toate din Reşiţa.

Articole asemănătoare

Începe programul “Litoralul pentru toți”

Turiştii se pot caza în hotelurile de 2, 3 şi 4 stele din staţiunile de…

5 ore ago

Lectură în avanpremieră cu Gabriel Liiceanu la aniversarea UVT

Joi, de la ora 18.00, filosoful Gabriel Liiceanu va susține o conferință publică, al cărei…

5 ore ago

Accident în Parcul Industrial și Tehnologic din Timișoara

Potrivit Poliției Timiș, un bărbat de 51 de ani conducea un autoturism în incinta Parcului…

5 ore ago

Protest la Timișoara. Angajații mai multor primării au pichetat Prefectura

Reprezentanții Sindicatului Columna-SCOR spun că actualele lefuri nu reflectă efortul pe care salariații îl depun…

5 ore ago

Trafic închis pe strada Căpitan Ignat din Arad

Comisia de Sistematizare a Circulației a aprobat închiderea circulației pe strada Căpitan Ignat, din 21…

6 ore ago

Muzeul de Artă din Timișoara lansează “Bufetul Simţurilor@Galeria Arcada”

Muzeul Naţional de Artă Timişoara deschide “Bufetul Simţurilor@Galeria Arcada”, un proiect iniţiat în anul TM2023.…

6 ore ago