Categorii: Învăţământ

Le Semlac a fost inaugurată o nouă școală

O nouă şcoală a fost inaugurată, astăzi, în ultima zi de vacanţă a elevilor, în comuna arădeană Semlac, la 15 ani de la începerea lucrărilor.
Noua unitate de învățământ, care dipune de mobilier şi echipamente moderne, va găzdui 370 de elevi din clasele întâi – a opta. Valoarea lucrărilor s-a ridicat la 7 milioane și jumătate de lei.
În privința întârzierii proiectului, autorităţile locale reclamă ‘multe piedici şi tergiversări’.
Primarul Letiţia Stoian spune că în perioada 2007 – 2012 finanțarea a fost asigurată de Ministerul Educației și de Inspectoratul Școlar, dar a fost sistată până în 2015, când obiectivul a fost mutat pe lista PNDL, iar lucrările au fost reluate.
După tragedia de la clubul Colectiv, când au fost impuse noi reglementări privind securitatea la incendiu, proiectul a trebuit, însă, modificat, ceea ce a dus, din nou la sistarea temporară a construcției.

Articole asemănătoare

Traficul greu este restricționat timp de două zile în Ungaria

Autoritățile de frontieră din Ungaria anunță că, în cele două zile, nu este permisă circulația…

5 minute ago

Vreme instabilă în Banat și Crișana

Vremea va fi închisă, iar cerul va prezenta înnorări temporar accentuate. Pe arii relativ extinse…

o oră ago

CNAIR preia construcția sensului giratoriu de pe centura Lugojului

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că proiectul de construire a sensului giratoriu de pe…

7 ore ago

Lotul Lugoj-Timișoara, cel mai avansat din proiectul de modernizare a cării ferate din vestul țării

Lucrările la calea ferată între Lugoj și Timișoara sunt cele mai avansate de pe toate…

7 ore ago

Opera Națională Română din Timișoara în concerte de gală, la The Royal Concertgebouw din Amsterdam

Opera Națională Română din Timișoara a fost invitată să susțină o serie de trei concerte,…

7 ore ago

CSM Oradea a provocat prima înfrângere Clujului și a relansat finala de baschet

CSM Oradea a fructificat avantajul terenului propriu în partida a treia din finala Ligii Naționale.…

9 ore ago