Categorii: Învăţământ

Liceu închis și transformat în complex universitar

Primăria Deva are în plan să creeze în oraş un complex universitar. Spaţiile ce vor fi alocate acestui proiect sunt clădirile ce aparţin fostului Liceu teoretic ‘Traian’ din localitate, unitate şcolară ce se va închide din vara aceasta deoarece numărul de elevi este mic.

Un prim pas spre dezvoltarea Complexului Universitar ‘Traian’ va fi făcut în această toamnă, în sălile de clasă rămase libere urmând să funcţioneze patru module de învăţământ la distanţă ce vor fi deschise de Universitatea ‘1 Decembrie 1918’ din Alba Iulia, în baza unui parteneriat semnat cu Primăria Deva.

Primarul Municipiului Deva, Petru Mărginean, spune că proiectul început anul acesta va continua în 2015, când se preconizează deschiderea unor cursuri de zi pentru tinerii care optează pentru studii de licenţă în Deva, dar şi începerea unui proiect comun cu Universitatea din Trento (Italia), care va pregăti specialişti în managementul economic.

Complexul universitar ‘Traian’ din Deva va beneficia de spaţii de studiu, locuri de cazare, cantină şi teren de sport.

Fostul Liceu teoretic ‘Traian’ îşi va închide porţile imediat după vacanţa de vară a elevilor, copiii din clasele IX-XI urmând să fie transferaţi la Colegiul Naţional ‘Decebal’ Deva.

 

Articole asemănătoare

Grupurile de Acțiune Locală din Timiș instruiesc societatea civilă și ONG-urile pentru a scrie proiecte europene

2 milioane de euro este suma pe care Grupurile de Acțiune Locală Timișoara și Colinele…

2 ore ago

Badmintonul timișorean, aproape de Cupa României

Componenții CSU Universitatea de Vest au terminat în urma câștigătoarei CSC Berceni, o echipă, care…

2 ore ago

Controale la transportatorii transfrontalieri pe autostrada Timișoara-Arad

Angajatorii care desfășoară activități de transport rutier în spatiul Comunității Europene și lucrătorii transfontalieri, au…

2 ore ago

Vreme ploioasă la început de săptămână

Astăzi, vremea va fi ușor instabilă. Cerul va fi variabil cu înnorări temporar accentuate mai…

6 ore ago

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a UVT, pe scena Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara va susține un…

16 ore ago

Anca Todoni va întâlni o favorită la Roland Garros

Jucătoarea timișoreană Anca Todoni va juca în premieră la un turneu de Mare Șlem, la…

18 ore ago