Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Noul cămin al Universității de Vest din Timișoara, cel mai mare din țară, este aproape finalizat

Construcția căminului a început în 2022 și este finanțată de Compania Națională de Investiții.

Noul cămin al Universității de Vest din Timișoara, cel mai mare din țară, este aproape finalizat

Articol de Radio Timișoara, 15 august 2025, 15:11

Construcția celui mai mare cămin studențesc din țară, destinat studenților de la Universitatea de Vest din Timișoara a ajuns la un stadiu de 90%.

În această etapă, Guvernul a adoptat hotărârea pentru reaprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru acest obiectiv de investiţii – „Construire Cămin Studențesc – Universitatea de Vest din Timişoara, str. Renașterii nr. 24B, municipiul Timişoara, judeţul Timiş”.

A fost decisă completarea sumei alocate inițial cu 139,2 milioane lei – rezultând o valoare totală a investiției de 230,4 milioane lei – dintre care 136,5 din bugetul Ministerului Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții, suma de 2,7 milioane lei fiind finanțată de către Universitatea de Vest.

Lucrările continua cu instalarea de echipamente, inclusiv sistemul de control acces și sistemul wi-fi integrat, cât și reamenajarea exterioară. Durata rămasă de executat, pentru acest obiectiv de investiții, este de două luni.

Suprafața desfășurată a căminului este de 30.730 mp, cu o capacitate totală de 451 camere pentru cazare studenți.

Potrivit reprezentanților UVT, realizarea noului cămin va duce la creșterea confortului și a calității vieții studenților, la rezolvarea cererilor de cazare, asigurarea spațiilor pentru studenții străini, atragerea unui număr mai mare de studenți și la îmbunătățirea calității serviciilor de cazare.

Proiectul include săli de lectură, zone de luat masa, locuri de parcare subterane și supraterane, pistă de alergare și zone alocate pentru biciclete.

Nicușor Dan, întâlnire cu lotul național de robotică reunit la Timișoara, înainte de Mondialul din SUA
Învăţământ marți, 7 aprilie 2026, 16:08

Nicușor Dan, întâlnire cu lotul național de robotică reunit la Timișoara, înainte de Mondialul din SUA

Vizită surpriză la Universitatea de Vest din Timișoara, unde președintele României, Nicușor Dan, s-a întâlnit cu elevii din lotul național...

Nicușor Dan, întâlnire cu lotul național de robotică reunit la Timișoara, înainte de Mondialul din SUA
Lecții de siguranță rutieră pentru elevii din Jimbolia
Învăţământ sâmbătă, 4 aprilie 2026, 10:56

Lecții de siguranță rutieră pentru elevii din Jimbolia

Polițiștii din Jimbolia, alături de reprezentanți ai Serviciului Rutier Timiș și ai Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, au...

Lecții de siguranță rutieră pentru elevii din Jimbolia
Echipa de robotică Delta Force din Arad, prima din țară calificată la FIRST Robotics Competition din SUA
Învăţământ miercuri, 1 aprilie 2026, 17:24

Echipa de robotică Delta Force din Arad, prima din țară calificată la FIRST Robotics Competition din SUA

Echipa de robotică Delta Force a Liceului Naţional de Informatică din Arad s-a calificat la Campionatul Mondial de Robotică FIRST Robotics...

Echipa de robotică Delta Force din Arad, prima din țară calificată la FIRST Robotics Competition din SUA
„Fake News Busters”: elevii învață să deosebească adevărul de manipulare
Învăţământ miercuri, 1 aprilie 2026, 16:37

„Fake News Busters”: elevii învață să deosebească adevărul de manipulare

Elevii din vestul țării pot afla mai multe despre știrile false și informațiile eronate din mediul online și din mass media. Un proiect demarat...

„Fake News Busters”: elevii învață să deosebească adevărul de manipulare
Învăţământ marți, 31 martie 2026, 16:47

Primăria Timișoara montează mese de ping-pong în 30 de școli

Prin intermediul Administrației pentru Sănătate și Educație Timișoara, echipele primăriei au început montarea a 34 de mese de tenis de masă...

Primăria Timișoara montează mese de ping-pong în 30 de școli
Învăţământ luni, 30 martie 2026, 18:27

Fost șef al Inspectoratului Școlar Timiș, numit consilier al ministrului Educației

Fostul inspector școlar general al Inspectoratul Școlar Județean Timiș, Marin Popescu, a fost cooptat în echipa ministrului Educației, Mihai...

Fost șef al Inspectoratului Școlar Timiș, numit consilier al ministrului Educației
Învăţământ vineri, 27 martie 2026, 19:08

Studenții din Timișoara, invitați la stagii de practică în Biroul de Afaceri Europene

Studenții timișoreni pot face stagii de practică într-un birou deschis de vicepreședintele Parlamentului European, Nicu Ștefănuță, în...

Studenții din Timișoara, invitați la stagii de practică în Biroul de Afaceri Europene
Învăţământ miercuri, 25 martie 2026, 07:48

Campioni la robotică în cursa pentru finanțare: elevii din Timișoara caută sprijin pentru competițiile internaționale

Două echipe de robotică din Timișoara, clasate pe podium la Campionatul Național FIRST Tech Challenge, se pregătesc acum pentru o nouă...

Campioni la robotică în cursa pentru finanțare: elevii din Timișoara caută sprijin pentru competițiile internaționale