Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Peste 2.000 de elevi din Arad s-au înscris în programul orelor remediale

Peste 2.000 de elevi arădeni din ciclurile primar şi gimnazial s-au înscris la orele remediale, în care au fost incluse 45 de unităţi de învăţământ.

Peste 2.000 de elevi din Arad s-au înscris în programul orelor remediale

Articol de Radio Timișoara, 5 martie 2021, 13:16

Inspectoratul Școlar Arad anunță că și alţi copii se vor putea alătura programului de recuperare a materiei în următoarea perioadă.

Șeful Inspectoratului Școlar Arad, Marius Gondor, spune că din 2.022 de copii pentru care au fost depuse cereri pentru înscrierea la orele remediale, 1.217 sunt din ciclul primar, iar restul sunt din clase gimnaziale.

“Pe parcursul programului şi alţi copii se vor putea înscrie. Deocamdată avem 45 de unităţi de învăţământ unde se organizează activităţile remediale, grupele urmând să aibă, în medie, 12 elevi. Pentru fiecare copil, există alocat un buget de 200 de lei pe lună”, spune Marius Gondor.

Șeful IȘJ Arad a adăugat că beneficiarii programului sunt copii care au lipsit mult de la cursurile desfăşurate online, cei care au situaţii neîncheiate pe primul semestru sau sunt corigenţi şi copiii au dificultăţi de învăţare.

Științescu duce experimentele și tehnologia la Muzeul Apei din Timișoara
Învăţământ sâmbătă, 26 septembrie 2026, 07:11

Științescu duce experimentele și tehnologia la Muzeul Apei din Timișoara

Știința și tehnologia ies din manuale și ajung, sâmbătă, la Muzeul Apei din Timișoara. Târgul de Științe „Științescu & prietenii...

Științescu duce experimentele și tehnologia la Muzeul Apei din Timișoara
Noul an universitar a început la Universitatea de Vest și Politehnica din Timișoara
Învăţământ vineri, 25 septembrie 2026, 20:04

Noul an universitar a început la Universitatea de Vest și Politehnica din Timișoara

Noul an universitar a început oficial la Universitatea de Vest din Timișoara și la Universitatea Politehnica Timișoara. Mii de studenți, în...

Noul an universitar a început la Universitatea de Vest și Politehnica din Timișoara
Știința iese din manual și ajunge la Târgul Științescu de la Muzeul Apei
Învăţământ miercuri, 23 septembrie 2026, 10:20

Știința iese din manual și ajunge la Târgul Științescu de la Muzeul Apei

Muzeul Apei din Timișoara devine, sâmbătă, 26 septembrie, un spațiu dedicat experimentelor și descoperirilor. Târgul de științe –...

Știința iese din manual și ajunge la Târgul Științescu de la Muzeul Apei
Au început înscrierile în programul „Școala Ecoterrienilor”
Învăţământ luni, 21 septembrie 2026, 20:00

Au început înscrierile în programul „Școala Ecoterrienilor”

Înscrierile în noua ediție a programului au început pe 21 septembrie 2026. Programul se adresează elevilor și profesorilor din...

Au început înscrierile în programul „Școala Ecoterrienilor”
Învăţământ joi, 17 septembrie 2026, 17:10

Elev de 11 ani din Timiș, la spital cu fractură după un conflict cu un coleg

Incidentul a avut loc la Școala Gimnazială din Chevereșu Mare, județul Timiș, după încheierea cursurilor, în urma unor neînțelegeri între...

Elev de 11 ani din Timiș, la spital cu fractură după un conflict cu un coleg
Învăţământ luni, 14 septembrie 2026, 14:40

„Vreau să povestesc” – concurs național de povestiri cu tematică istorică pentru elevi

Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova din Ploiești lansează Concursul Național de Scurte Povestiri cu temă istorică intitulat...

„Vreau să povestesc” – concurs național de povestiri cu tematică istorică pentru elevi
Învăţământ marți, 8 septembrie 2026, 13:48

Aproape jumătate dintre elevii români de 15 ani nu ating nivelul minim la citire și matematică

Aproximativ jumătate dintre elevii români de 15 ani întâmpină dificultăți în înțelegerea textelor și în folosirea cunoștințelor de...

Aproape jumătate dintre elevii români de 15 ani nu ating nivelul minim la citire și matematică
Învăţământ marți, 8 septembrie 2026, 12:27

16 clase de a IX-a au fost desființate în Timiș

Pentru Inspectoratul Școlar Timiș, acest an școlar vine cu o situație nemaiîntâlnită până acum. În luna august au fost desființate 16...

16 clase de a IX-a au fost desființate în Timiș