Povestea Alexandrei Timiș, viitoare studentă la Drept, laureată la Concursul Judeţean de Creaţie Artistică
smart
Articol de Radio Timișoara, 15 august 2021, 10:13 / actualizat: 15 august 2021, 14:37
smart
Articol de Radio Timișoara, 15 august 2021, 10:13 / actualizat: 15 august 2021, 14:37
“Inimi de inox” este unul dintre eseurile premiate la Concursul Judeţean de Creaţie Artistică – Ediţia I, 2021, pe tema: “Aproape de ceilalţi”.
Oferta educaţională extraşcolară a Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş pentru semestrul al II – lea al anului şcolar 2020 – 2021 a inclus la nivelul disciplinei “Limba şi literatura română – Limbi clasice” organizarea Concursului Judeţean de Creaţie Artistică – Ediţia I, 2021, pe tema: “Aproape de ceilalţi”. Competiţia s-a adresat elevilor de gimnaziu şi de liceu de la unităţi de învăţământ preuniversitar din judeţul Timiş şi a cuprins cinci secţiuni, pe nivel de clasă: poezie, proză, eseu, interviu filmat şi film de prezentare a unui produs sau eveniment artistic.
Alexandra Timiş, la momentul concursului elevă în clasa a XII-a A la Colegiul Naţional Pedagogic “Carmen Sylva” din Timişoara, este câştigătoarea Premiului I, secţiunea Eseu, pentru textul “Inimi de inox”. Profesor îndrumător: dr. Elena Ligia Jebelean.
“Alexandra Timiş a terminat clasa a XII-a, profil vocaţional, specializarea învăţători-educatoare, este şefa noastră de promoţie şi a doua clasată după rezultatele la bacalaureat. Din toamnă va studia Dreptul, dar o vom regăsi implicată, cu siguranţă, în viaţa culturală şi spirituală studenţească a oraşului. Alexandra este o tânără cu excepţionale calităţi, vădite şi de premiul I la etapa naţională a olimpiadei de Greacă veche (îndrumată de prof. Monica Ghera), şi de activitatea ei permanentă în corul de muzică religioasă condus de prof. Nicolae Şincari, şi de voluntariatele diverse cărora li se dedică. La olimpiadele de la Limba română a avut an de an rezultate meritorii, iar atunci când este vorba de scris talentul ei poetic merge mână în mână cu cel eseistic. Alexandra are o mare capacitate de a distinge semnificativul, are o francheţe care face ca textele ei să capete o autenticitate remarcabilă, iar formal, o expresivitate generată de paradoxuri” apreciază prof. dr. Elena Ligia Jebelean despre fosta sa elevă, Alexandra Timiş.
Absolventă a Colegiului Naţional Pedagogic „Carmen Sylva“ din Timişoara, viitoare studentă la Facultatea de Drept, Alexandra Timiş spune:
„Sunt o fată simplă, o româncă care vrea să aibă o viaţă frumoasă şi fericită în ţara ei. Mă bucur în general de orice lucru mic, trecător. Cu toate că sunt sceptică şi am spirit critic, îmi place să cred că oamenii sunt nişte fiinţe bune şi sensibile. Îmi place să cânt în cor, să fiu o mică parte din ceva mare. Mai sunt pasionată de literatura universală şi de filosofie. În primii ani de liceu am participat la Olimpiada Naţională de Limbi Clasice, limba greacă veche. M-am identificat cu cultura greacă şi mai ales cu spiritul acelei limbi. Era tumultuoasă, pretenţioasă, plină de speranţă şi melodioasă. În viitor îmi doresc să lucrez în domeniul justiţiei. Am ales această cale, deoarece sunt convinsă că legea, ordinea este un mijloc fundamental prin care, atât o societate, cât şi sufletul unui om îşi găsesc echilibrul, pacea, împlinirea, iar mai apoi fericirea.” (Alexandra Timiş)
“Inimi de inox” a câştigat Premiul I la Concursul Judeţean de Creaţie Artistică, ediţia I, 2021, secţiunea Eseu. Despre mesajul textului vorbeşte autoarea, Alexandra Timiş, în exclusivitate pentru Radio Timişoara.
Inimi de inox
Fugi, zbieri, te-ncalţi contra timp, pierzi, te mai întorci doar dacă îşi va cere scuze, tresari, rămâi şi rămâi pe călcâie ridicat, că vârfurile degetelor sunt marginea. Încerci să te menţii în echilibru. Ştii că nimeni din lumea asta nu ar mai sta să îndure, dar e prea riscant să îi zici că te răneşte, că a făcut-o de când v-aţi cunoscut. 24 de ani şi lucrai într-o fabrică. Nici liceul nu ţi l-ai terminat. Te-ai măritat într-un final. Nu a fost primul ales, primul te-a părăsit. Dar aveai nevoie de o familie, de un loc al tău. Nu ai fost bună de nimic niciodată în ochii lui, dar tu sperai: Se va schimba! Îţi zic eu, mă iubeşte. Apoi, ai înlocuit speranţa cu resemnarea. Ce se va alege de copiii mei? Au indurate şi ei alături de tine. Nu aveau unde să fugă, să zbiere.
Şi totuşi era un om bun şi drept. Te învăţa de toate, ştia să te ferească de lucruri inutile, te lua noaptea în grădină să îţi arate că nu ai de ce să te temi, te lua în braţe şi te ţinea pe picior, te mângâia când erai supărat, chiar te înţelegea. Aproape de el nu am fost niciodată, dar l-am cuprins. Nu ştiu cum, dar am făcut-o. Nu am reuşit să îl iubesc. E prea mult să iubeşti. Este extenuant. Nu capeţi la final decât cel mult un rămas. Şi rămâi cu el. Asta se mai alege din ea. Prea mult spus iubirea.
Folosim cuvinte prea mari, fiind uzi până la piele de patimi şi păcate, de mizeria pe care o putem ascunde şi pe care nu. Avem pretenţii de la celălalt. Vrem atenţie, compătimire, timp, încredere necondiţionată, sprijin, bani, fericire. Le vrem de la celălalt pentru că le merităm, pentru că ne este dator: l-am ajutat la mutat mobile şi am fost lângă el în tot acest timp. Şi pentru că îl iubim. Tu de ce nu mă iubeşti? De ce trebuie să sufăr atât din cauza ta? Îmi pare rău, poţi să pleci, n-avem timp să ne iubim până la capăt. Atât de mult îl vrei, că devine o nevoie, nu o dorinţă. Noi, oamenii care folosim cuvinte mari, nu ştim să iubim. Trebuie să ne înveţe copiii şi păsările, roua şi păpădiile, cărările şi zorile. Toate acestea au ceva în comun: incertitudinea. Noi suntem un munte de securitate şi de raţiune. Nu le iubim celorlalţi neajunsurile, plăcerile, viciile, preconcepţiile. Ne este frică de ridicol. Refuzăm să le înţelegem felul nefamiliar de a fi. Dar noi le vrem numai binele. Tot ce am făcut până acum a fost pentru ei. Nu ne-am gândit o secundă că poate ei nu ne vor lângă ei, aproape. Am vrea să trăim oare alături de cineva care vrea iar şi iar ceva de la noi şi nimic nu este de ajuns? Am obosit. Asta au făcut şi ei. Au obosit. Au obosit de atâţia oameni cărora nu se pot destăinui, care, paradoxal, le sunt aproape. Au obosit de judecăţi, de etichetări. Au obosit de câte ori au fost urâţi, neînţeleşi, luaţi în derâdere. Unii nu mai suportă şi şi-o iau de tot. Ai zice că acolo s-a sfârşit, dar mai rămâne cineva să zică: „A fost un laş. Nu l-a avut pe Dumnezeu în viaţa lui”. Însă într-un final îi vom urma, să le fim aproape. Clopotele de la biserică nu bat pentru că celălalt a murit, ci pentru că noi suntem următorii. Acel memento mori nu este despre suferinţă, disperare sau întristare, e un semnal. Unii mor când vor ei, alţii nu – cei mai mulţi.
Atunci când pleacă celălalt, indiferent unde, duce cu el partea aceea de suflet pe care ţi-ai cunoscut-o prin sufletul lui. Câte suflete ciopârţite! Se plimbă ca nişte stafii, avide de iubire. La un moment dat, se întâlnesc două dintre ele. E sărbătoare pe cerul lor. Se iubesc aşa, unul vaccinat, altul nevaccinat. Alte două suflete s-au găsit. Se iubesc aşa, unul violator, altul victimă. Când omul îl va iubi pe ucigaş, cum se iubeşte pe el însuşi, doar atunci va fi aproape de el. Până atunci aproape va însemna departe, până atunci va fi doar rutină şi niciun adevăr. (Alexandra Timiş)
(sursa foto: arhivă familia Timiş)
Universitatea de Vest din Timişoara a fost inclusă între primele 1.500 de universități din lume dintr-un total de peste 20.000, în clasamentul...
Studenții de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara vor să pornească o tradiție care există deja în alte centre...
CONCURSUL EUROREGIONAL DE CORZI GRAVE „BANATISSIMO”, aflat la a cincea ediție, se deschide vineri, 10 mai, ora 9:00, la Liceul de Artă „Ion...
Universitatea de Vest din Timişoara dezvoltă primele programe de studii de licenţă şi masterat în domeniul tineretului din România. Primul...