Povestea lui Sami, tânărul pasionat de istorie și laureat al Concursului Județean de Creație Artistică
Articol de Radio Timișoara, 30 august 2021, 17:15 / actualizat: 31 august 2021, 13:04
“Dificultatea apropierii” este titlul unuia dintre eseurile premiate la Concursul Judeţean de Creaţie Artistică, Ediţia I, 2021, pe tema: “Aproape de ceilalţi”.
Oferta educaţională extraşcolară a Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş pentru semestrul al II – lea al anului şcolar 2020 – 2021 a inclus la nivelul disciplinei “Limba şi literatura română – Limbi clasice” organizarea Concursului Judeţean de Creaţie Artistică – Ediţia I, 2021, pe tema: “Aproape de ceilalţi”. Competiţia s-a adresat elevilor de gimnaziu şi de liceu de la unităţi de învăţământ preuniversitar din judeţul Timiş şi a cuprins cinci secţiuni, pe nivel de clasă: poezie, proză, eseu, interviu filmat şi film de prezentare a unui produs sau eveniment artistic.
Câştigător al Premiului I la Concursul Judeţean de Creaţie Artistică – Ediţia I, 2021, secţiunea Eseu, este Aldahamsheh Sami, la momentul competiţiei aflându-se în clasa a IX-a B la Colegiul Naţional Pedagogic “Carmen Sylva” din Timişoara, autor al textului: “Dificultatea apropierii”.
Profesor îndrumător dr. Elena Ligia Jebelean cu aprecieri la adresa elevului său:
“Sami, absolvent al clasei a IX-a, profil real, specializarea ştiinţele naturii, este extrem de serios şi punctual în tot ce face, pasionat de lectură, mai ales de romane istorice. Sami şi-a dovedit profunzimea în numeroase teme scrise în acest an, de la poezie la eseu. Prin felul în care analizează ceea ce citeşte demonstrează preocupare pentru dimensiunea socială a vieţii, nu doar pentru cea ştiinţifică sau artistică. Reflexivitatea va fi mereu pentru el un mod de a trăi, indiferent de profesia prin care va alege să-şi dezvolte personalitatea.”
Iată ce spune Aldahamsheh Sami, elev al Colegiului Naţional Pedagogic “Carmen Sylva” din Timişoara, autor al eseului premiat:
“Până acum nu am mai participat la niciun concurs la limba şi literatura română. Nu consider că am imaginaţie şi nici acel “dar” al povestirii şi al cuvintelor “pompoase” cerute deseori în astfel de concursuri. Am opinii, idei proprii, îmi place să analizez anumite situaţii, comportamente şi încerc să înţeleg oamenii, poate de aceea acest eseu mi-a reuşit, căci este vorba despre oameni, despre concepţii, despre egalitate.
Sunt pasionat de istorie, în mod special de comportamentele dictatoriale şi impactul lor asupra omenirii.
Pe viitor îmi doresc să ajung doctor, nu ştiu încă ce specializare voi alege, dar cu siguranţă voi urma medicina, de aceea mi-am dorit să ajung la acest liceu.” (Aldahamsheh Sami)
Despre mesajul eseului “Dificultatea apropierii”, înregistrare în exclusivitate pentru Radio Timişoara, vorbeşte autorul, Aldahamsheh Sami.
Dificultatea apropierii
M-a împins curiozitatea să urmăresc interviul acordat de către scriitoarea de origine turcă Elif Shafak lui Cătălin Ştefănescu în cadrul emisunii „Garantat 100%”. Tocmai discutaserăm la clasă un text scris de această scriitoare, aşa că mi-am propus să aflu mai mute despre ea.
Nu aveam prea multe aşteptări, căci am auzit că este o susţinătoare a feminismului. Aveam o părere proastă despre „feminism”. Acum îmi dau seama, după vizionare, că am avut ghinionul să aud, de fapt, despre idei radical feministe, ceea ce nu are de a face cu mişcarea feministă în general. Abia aşteptam să aduc contraargumente să o pot contrazice.
Ceea ce nu s-a întâmplat, căci am descoperit o femeie echilibrată, fară idei preconcepute despre bărbaţi, despre etnie, despre credinţă, despre politică, despre societate în general. Mi-a plăcut că am descoperit un om care nu trăieşte sub tiparele impuse de către alţii. O femeie care ştie ce înseamnă să trăiască într-o ţară condusă de un regim autoritar şi face diferenţa între guverne şi popoare. Faptul că este împotriva guvernului turc (pe bună dreptate, fiind judecată pentru un roman fictiv în care descria abuzul turcilor asupra armenilor la începutul secolului al XX-lea), dar totodată iubeşte oraşul în care a trăit, propriul popor, istoria ţării sale, îmi arată că într-adevăr poţi avea ataşamente multiple. Îţi poţi iubi ţara şi oamenii, căci fac parte din tine, dar în acelaşi timp poţi iubi ţara care te găzduieşte, ţara în care decizi să trăieşti la un moment, dar şi să suferi şi pentru ea dacă vezi că ceva nu este bine.
Tot timpul am crezut şi încă cred că nu vom putea trăi într-o lume cu şanse egale. Că egalitatea între oameni e un vis. Nu se poate realiza! Cel puţin nu în viitorul apropiat. Că multiculturalismul e, din păcate, imposibil de realizat în timpurile noastre, că egalitatea între bărbat şi femeie nu va fi posibilă peste tot, şansele egale la învăţământ nici atât, la sănătate nici vorbă. Vorbea la un moment dat despre optimism şi pesimism şi cred că are dreptate. Chiar dacă, la nivel emotional, putem fi optimişti, la nivel mental pesimismul domină. Ea zicea că putem aduce la un echilibru cele două, dar mă tem că pesimismul mental va câştiga de data aceasta. Lumea nu vrea să se schimbe, unii nu vor pentru simplu fapt că le sunt înrădăcinate ideile preconcepute şi se cred mai presus decât orice şi oricine, alţii poate n-au şanse la educaţie, fară gândire proprie îşi însuşesc gândirea părinţilor, bunicilor, alţii pur şi simplu se lasă conduşi şi nu-şi mai pun întrebări. Dogmele religioase din toate religiile separă oamenii de mii de ani şi o vor mai face, fiecare îşi asumă că adevărul absolut este deţinut de el. Nu se va schimba nimic!
Chiar realizez acum ce important este să ai acces la informaţie, să poţi citi, să ai cu cine vorbi despre toată societatea asta care se vrea a fi perfectă dar este total imperfectă, despre aparenţe, despre noi curente şi ideologii. Da, echilibrul ar fi perfect, dacă am reuşi să ieşim din cutia în care ne ascundem şi să avem curajul să păşim în afara ei şi să creăm punţi cum zicea Elif Shafak, în loc să creăm ziduri, atunci ne-am vindeca de orgoliu, de mândrie, de judecată, ne-am permite să simţim, să fim empatici, să înţelegem, să acceptăm puncte de vedere diferite, să ne respectăm, să coabităm. Văd că sunt persoane care fac asta şi parcă îmi dă speranţă, cel puţin eu îmi doresc să fiu aşa şi să fiu înconjurat de oameni care nu trăiesc după tipare, care au gândire proprie şi poate, cine ştie, peste zeci de ani, încet, încet lumea se va schimba.
Cătălin Ştefănescu în rolul de „avocat al diavolului” a fost excepţional. Sunt întrebările la care ne gândim cu toţii, abia aşteptăm să punem în dificultate un om cu o opinie, un om controversat, dorind parcă să greşească, să arătam că nu e aşa cum pretinde, că nu are explicaţii pentru orice susţine. Ceea ce nu s-a dovedit în cazul scriitoarei. La o întrebare percepută dur de Elif, era ceva de genul „Cine eşti tu? – „Eu sunt vocea lui Dumnezeu şi tu a diavolului”, ea răspunde cu tristeţe că e arogant să pretinzi asta şi că faptul că deţii o funcţie şi exerciţi o anumită autoritate nu îţi dă dreptul să pretinzi aşa ceva, nimeni nu e superior altor fiinţe. Îmi place abordarea ei cu cercul. Ea consideră că toatele punctele de pe circumferinţa cercului sunt la distanţă egală de centru, nu îi plac ierarhiile, discriminările, consider că cei care pretind că deţin adevărul sunt doar aroganţi.
Cred că fiecare om are adevărul propriu. Asta nu înseamnă că e corect sau greşit, ci doar este perceput altfel. Important e să respectăm fiecare punct de vedere şi, chiar daca mă repet, într-adevăr ar trebui să învăţam să coabităm.
Mă bucur că am urmărit acest interviu şi să descopăr că ea îşi doreşte egalitate nu doar între bărbaţi şi femei, ci egalitate şi drepturi egale pentru toţi oamenii acestei planete. Şi da, recunosc, este o voce şi poate într-un număr mai mic sau mai mare, ascultată sau citită, poate schimba mentalităţi, poate schimba puncte de vedere. Te pune pe gânduri, te face să visezi că putem shimba ceva măcar pentru o perioadă şi prin artă, şi prin literatură. (Aldahamsheh Sami)
(sursa foto: arhivă Simona Cioclov)
