Categorii: Învăţământ

Premierul R. Moldova, la deschiderea anului de învăţământ de la Universitatea de Vest din Timişoara

Premierul Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat ca invitat de onoare la deschiderea anului de învățământ de la Universitatea de Vest din Timișoara.

Maia Sandu a declarat că tinerii care termină studiile în România nu se prea întorc acasă, iar aceasta reprezintă o mare provocare pentru autorităţile de la Chişinău.

“Absolvenţii nu se prea întorc. În general, este o problemă faptul că tinerii din Republica Moldova nu se întorc acasă după studiile făcute în România, pentru că nu cred că au un viitor acasă. Aceasta este provocarea cea mai mare pe care o avem noi, autorităţile de la Chişinău, să le redăm încrederea oamenilor şi în special tinerilor că pot avea un viitor acasă”, a spus Maia Sandu.

Maia Sandu a fost distinsă cu Medalia de Aur a UVT. Rectorul Marilen Pirtea a subliniat că universitatea recunoaşte meritele premierului moldovean de promotor al educaţiei, al valorilor europene şi transatlantice.

La UVT învaţă peste 700 de studenţi străini, dintre care 400 sunt din Republica Moldova.

Foto: Universitatea de Vest

Articole asemănătoare

Suporterii Corvinului cer ca data de disputare a Supercupei să nu se modifice

FCSB - Corvinul Hunedoara este primul meci al noului sezon și contează pentru Supercupa României.…

5 ore ago

România s-a calificat la turneul final al Golden League

Naţionala feminină de volei a României s-a calificat la turneul Final Four al Golden League,…

8 ore ago

Două finale și o semifinală în familia Todoni, într-o singură zi

Timișoreanca Anca Todoni s-a oprit în semifinalele probei de simplu la turneul de tenis de…

9 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vremea va fi caldă și în general frumoasă în cursul zilei, când cerul va…

12 ore ago

AUDIO / Ghiroda domină Bihorul, Motan „egalează”

Partida de pe arena „Emilian Pavel” a fost sub controlul gazdelor, care au condus cu…

20 de ore ago

85% stadiul de execuție la centura Timișoara Sud

Lucrările la varianta de ocolire Timișoara Sud au ajuns la un stadiu de execuție de…

24 de ore ago