Categorii: Învăţământ

Rata de promovare la proba scrisă de la titularizare, peste 73%

Rata de promovare înregistrată la proba scrisă a concursului pentru ocuparea posturilor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar din data de 15 iulie, înainte de depunerea contestaţiilor, este de 73,85%, anunţă Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice. În 2014, procentul de promovare a fost de 79,88%.

Potrivit MECȘ, au fost transmise spre evaluare lucrările a 20.570 de candidaţi. 92 de lucrări au fost anulate la centrele de evaluare din motive legate de nerespectarea metodologiei de concurs, astfel că numărul candidaţilor cu note a fost 20.478.

Dintre aceştia, 40 de candidaţi au obţinut nota 10, 7.649 (37,55%) au luat note între 7 şi 10, iar 7.434 (36,30%) – între 5 şi 7. Alţi 5.323 de participanţi (26,15%) s-au situat în tranşa de note 1 – 4,99. Din promoţia curentă, 1.099 de candidaţi (33,86%) au obţinut note peste 7 şi 1.211 de candidaţi (28,94%), note între 5 şi 6,99, precizează MECŞ.

Cel mai ridicat procent al notelor peste 7 s-a înregistrat în judeţul Cluj (48%), iar cel mai scăzut, în judeţul Călăraşi (18,47%).

La proba scrisă pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar s-au prezentat 23.793 de candidaţi. 3.187 s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, în conformitate cu prevederile metodologiei, 27 de candidaţi au fost eliminaţi pentru fraudă, iar lucrările a 9 candidaţi au fost anulate la centrele de concurs din motive legate de nerespectarea metodologiei de concurs, potrivit sursei citate.

Contestaţiile la proba scrisă se pot depune la sediile inspectoratelor şcolare judeţene luni, până la ora 21:00 și marţi, până la ora 15:00. Rezultatele finale se publică la sediile inspectoratelor şcolare judeţene şi pe site-ul http://titularizare.edu.ro/2015 vineri, 24 iulie. Repartizarea candidaţilor pentru angajare pe perioadă nedeterminată se realizează în şedinţe publice organizate de centrele de concurs în zilele de 27 şi 28 iulie.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5, atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului.

Sursa: Agerpres, foto: enational.ro

Articole asemănătoare

Poligon de pregătire pentru pompierii militari și voluntari, la Timișoara

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Banat al județului Timiș a lansat un proiect transfrontalier în…

44 de minute ago

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vremea va fi în general instabilă iar cerul va avea înnorări temporar accentuate. Se…

2 ore ago

“Controlează Obezitatea”, campanie de conștientizare la Timișoara

1% din populația județuliui Timiș este supraponderală sau obeză iar cifrele, sunt subraportate, anunță Direcția…

11 ore ago

Handbaliștii juniori 3 de la SCM Politehnica Timișoara, foarte aproape de o medalie | VIDEO

Handbaliștii juniori 3 de la SCM Politehnica Timișoara au încheiat cu o victorie faza grupelor…

12 ore ago

Infuzie de tinerețe pentru Corvinul Hunedoara. Tocmai din Nigeria

Corvinul a anunţat astăzi transferul a patru fotbalişti nigerieni de perspectivă: Goodnews Ibuchi Chukwu (mijlocaș…

14 ore ago