Categorii: Învăţământ

Rector UPT, despre Campusul Regional pentru Învățământ Dual: Proiectul este sustenabil cât timp avem firme care oferă burse

Un proiect în valoare de 25 de milioane de euro privind construcția unui campus regional pentru învățământul dual poate asigura stabilitate pe piața muncii din vestul țării.
Aprecierea a fost făcută de Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica din Timișoara, în contextul în care mediul academic din oraș a făcut, deja, primii pași în acest sens prin crearea unui consorțiu universitar.
“E vorba de sume importante sau fonduri importante care vin spre mai multe regiuni din România prin care să pot să susții un astfel de consorțiu, în care sunt implicate, în cazul nostru, trei universități. Bineînțeles, în Timișoara, avem un avantaj din acest punct de vedere. Avem deja niște domenii care știm că lucrurile au început să funcționeze la nivel de liceu și avem o industrie foarte puternică. Noi vom merge pe zona de automotive și pe zona de electronică și telecomunicații”, spune rectorul UPT, Florin Drăgan.

Practic, prin construcția rutei complete de educație în sistem dual, campusul va avea ca beneficiari atât elevi din liceele partenere, cât și studenți din noile programe de studiu ce vor fi înființate în sistem dual, la nivelul universităților – mai spune Florin Drăgan.
“Un astfel de proiect este sustenabil atât timp cât avem firmele care pot să ofere burse, care pot să aibă resurse financiare, pe care să le aloce, pentru că sunt interesați să aibă oameni pregătiți în acest sistem. Prioritatea va fi dată de prezența firmelor. Dacă avem un domeniu în care nu identificăm partener, din păcate, acel domeniu nu va putea funcționa. E clar că pe zona industrială aici e și un avantaj mare, pentru că știm ce avem, știm foarte multe companii. Pe celelalte zone există potențial, eu sunt convins, dar acesta se va materializa în perioada următoare”, spune Florin Drăgan.

Finanțarea Campusului Regional pentru Învățământ Dual de la Timișoara este asigurată prin PNRR, iar proiectul ar putea fi realizat în următorii patru ani.

Articole asemănătoare

CSS Bega e gazdă pentru turneul final U19; eșec la primul meci acasă

La sala ”Mircea Albu”, CSS Bega a cedat cu 3-1 întâlnirea de ieri cu CSU…

3 ore ago

Un filtru conceput de inventatorul Corneliu Birtok Băneasă poate dezinfecta aerul din spitale

Calitatea aerului din spitale poate fi simţitor îmbunătăţită cu ajutorul unui filtru, conceput de inventatorul…

3 ore ago

Garry Kasparov dialoghează cu timișorenii despre provocările lumii moderne

Nume de legendă în lumea șahului și autor recunoscut, Garry Kasparov, va fi protagonistul unui…

6 ore ago

Vreme închisă în vestul țării

Potrivit meterologilor, cerul se va înnora treptat, iar seara și noaptea se vor semnala averse…

8 ore ago

AUDIO / A venit Cupa la Castel!!!!

După 2-2, la finalul celor 120 de minute, Corvinul Hunedoara s-a impus cu 3-2 la…

13 ore ago

Anca Todoni elimină favorita a treia, la Madrid

Todoni, venită din calificări, a răsturnat pronosticurile specialiștilor și a reușit să o depășească pe…

15 ore ago