Învăţământ

Sediu nou al Facultăţii de Ştiinţe Economice UAV Arad, într-o clădire istorică reabilitată

Noul sediu al Facultăţii de Ştiinţe Economice a Universității “Aurel Vlaicu”, din Arad, a fost inaugurat astăzi. Este vorba de clădirea istorică în care a funcționat, în urmă cu mai bine de un secol prima școală evreiască din Transilvania.

Imobilul a fost cumpărat de la comunitatea evreiască la un sfert din preţul pieţei, cu condiţia să rămână şcoală, și ulterior reabilitat.

A fost școală încă de la începuturi, de acum mai bine de o sută de ani. Am reușit să o repunem în valoare după ce o perioadă nu a fost utilizată. Printr-o investiție prin ADR Vest de 6 milioane de euro. Am construit un nou corp de clădire și am renovat, reabilitat complet corpul vechi de clădire. Putem să ne comparăm, zicem noi, că orice școală europeană, avem absolut toate dotările normale într-o instituție de învățământ modern în secolul 21”, spune rectorul Universității “Aurel Vlaicu”, din Arad, Teodor Cilan.

 

În timpul lucrărilor de modernizare, în clădire fost făcută o descoperire inedită, spune președintele comunităţii evreieşti din Arad, Raoul Vizental.

În acest loc s-a găsit capsula timpului care a povestit istoria evreilor din oraș și ce au făcut pentru construirea acestei școli. Istoria școlii evreiești a început unde este sinagoga. Propriu-zis a început în 1828, când s-a luat decizia construcției acesteia. În 1832 s-a finalizat școala și s-au început orele și abia în 1905 s-a mutat școala în clădirea aceasta”, spune Raoul Vizental.

O altă capsulă a timpului va fi îngropată în același loc. Capsula va conține un document din hârtie, lung de 25 de metri, în care sunt trecute informaţii despre comunitate şi gânduri ale unor personalităţi.

 

Articole asemănătoare

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a UVT, pe scena Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara va susține un…

7 minute ago

Anca Todoni va întâlni o favorită la Roland Garros

Jucătoarea timișoreană Anca Todoni va juca în premieră la un turneu de Mare Șlem, la…

2 ore ago

Iepurii gigantici ai unui crescător din Banat ajung în Anglia

Patru iepuri gigantici au ajuns în Marea Britanie. Este vorba despre o primă comandă plasată…

2 ore ago

Centru pentru persoane cu dizabilități la Lugoj. Proiectul costă 1 milion de euro

Proiectul are ca scop construirea unui așezământ, care va fi dotat cu toate facilitățile. Centrul…

3 ore ago

Timișoreanul Vlad Dragomir a câștigat Cupa Ciprului

Românii Vlad Dragomir (25 de ani) și Adrian Rus (28 de ani) au cucerit Cupa Ciprului cu Pafos. În finală, Pafos a învins…

3 ore ago

Florentina Iușco, personal best și calificare la Campionatul European

Rezultat excelent pentru atleta Florentina Iușco de la CSM Deva, la a 69-a ediție a…

8 ore ago