Categorii: Învăţământ

Start la construcția celui mai mare cămin studențesc din țară

Lucrările la cel mai mare cămin studențesc din România au început la Timișoara.

Clădirea ridicată Universitatea de Vest, cu bani de la Compania Națională de Investiții, va avea peste 400 de camere  și 900 de locuri de cazare. Potrivit rectorului UVT, Marilen Pirtea, noul cămin trebuie terminat în 18 luni și va fi dotat la standarde europene:

Cel mai nou cămin al Universității de Vest din Timișoara va fi construit pe strada Renașterii. Investiția de aproximativ 140 de milioane de lei fără TVA este realizată de firma Concelex, care a câștigat și contractul de extindere a Aeroportului Timișoara.

Articole asemănătoare

Traficul greu este restricționat timp de două zile în Ungaria

Autoritățile de frontieră din Ungaria anunță că, în cele două zile, nu este permisă circulația…

59 de minute ago

Vreme instabilă în Banat și Crișana

Vremea va fi închisă, iar cerul va prezenta înnorări temporar accentuate. Pe arii relativ extinse…

2 ore ago

CNAIR preia construcția sensului giratoriu de pe centura Lugojului

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că proiectul de construire a sensului giratoriu de pe…

8 ore ago

Lotul Lugoj-Timișoara, cel mai avansat din proiectul de modernizare a cării ferate din vestul țării

Lucrările la calea ferată între Lugoj și Timișoara sunt cele mai avansate de pe toate…

8 ore ago

Opera Națională Română din Timișoara în concerte de gală, la The Royal Concertgebouw din Amsterdam

Opera Națională Română din Timișoara a fost invitată să susțină o serie de trei concerte,…

8 ore ago

CSM Oradea a provocat prima înfrângere Clujului și a relansat finala de baschet

CSM Oradea a fructificat avantajul terenului propriu în partida a treia din finala Ligii Naționale.…

10 ore ago