Categorii: Învăţământ

Studenţi din toată ţara vor căuta ”Comoara Ligii AC”

O sută de studenţi din toată ţara vor participa, în acest sfârşit de săptămână, la cea de-a X-a ediţie a proiectului intitulat ”Comoara Ligii AC”, care în acest an va avea ca temă ”21 de călătorii în jurul lumii”.

Traseul va include zonele istorice ale oraşului, Piaţa Operei, zona Fabricii de Bere, Prinţul Turcesc, dar cel mai mare mall, falezele Canalului Bega, Observatorul Astronomic sau Centrul de Afaceri pentru Tineri INCUBOXX. La fiecare punct de pe traseu, tinerilor li se va spune o poezie-ghicitoare care va conţine cuvântul – cheie pentru următoarea locaţie unde este ascuns un nou indiciu.

”Scopul proiectului este reunirea tinerilor voluntari din toată ţara, pentru un weekend la Timişoara, vor putea vizita oraşul, vor putea lega noi prietenii cu amintiri frumoase. Ei vor sosi vineri în oraş, iar sâmbătă vor parcurge efectiv traseul care îi va conduce spre ‘comoara Ligii AC”, descoperind şi Timişoara, iar întreaga aventură se va încheia duminică”, a declarat coordonatorul proiectului Cosmin-Ionuţ Cîrlea.

Articole asemănătoare

CSM Oradea a provocat prima înfrângere Clujului și a relansat finala de baschet

CSM Oradea a fructificat avantajul terenului propriu în partida a treia din finala Ligii Naționale.…

19 minute ago

Festivalul Narciselor de la Sălaşu de Sus, la o nouă ediţie

O nouă ediţie a Festivalului Narciselor are loc, sâmbătă şi duminică, în comuna Sălaşu de…

7 ore ago

Noaptea muzeelor: Video-mapping la Castelul Corvinilor și protest în mai multe muzee din județul Hunedoara

Noaptea Muzeelor se va desfășura, în această seară, în muzeele din județul Hunedoara, însă în…

7 ore ago

SCM Timișoara încheie turul pe primul loc / AUDIO

SCM Timișoara a jucat pe teren propriu etapa a V-a, ultima din turul Ligii de…

8 ore ago

Războiul continuă: „ Meszar, soția lui Meszar, secretara și câțiva angajați”, învinși în instanță

Suporterii arădeni au obținut anularea în instanță a unei decizii luate de conducerea clubului în…

13 ore ago

Pleacă golgeterul. Cum va arăta Corvinul 2024/2025? | AUDIO

Corvinul Hunedoara a reușit în acest sezon să facă minuni cu un lot de autohtoni.…

14 ore ago