Categorii: Învăţământ

Studenții timișoreni pot folosi un complex laborator cu tehnologie în cloud deschis la Universitatea de Vest

Universitatea de Vest din Timişoara a inaugurat astăzi primul laborator cu tehnologie în cloud, din România.

Proiectul „Cloud-EnabledLaboratory” dezvoltat de Microsoft le va permite studenţilor, profesorilor dar şi celor care lucrează în cercetare, să realizeze proiecte şi programe, în spaţii nelimitate, spune reprezentantul Microsoft, Marilena Ionaşcu.

“Am ales Universitatea de Vest din Timișoara pentru că am fost tot timpul impresionați de dorința lor de modernizare, de dorința lor de a oferi studenților acces la cele mai inovative instrumente, și nu numai studenților, dar și profesorilor. Ei sunt foarte agili în acest sens și, prin urmare, acesta este motivul principal pentru care i-am ales”, spune Marilena Ionaşcu.

Laboratorul constă în 25 de staţii de lucru (calculatoare) şi va deservi în jur de 200 de studenţi dar şi alte persoane interesate să folosească tehnologia cloud.

Utilizatorii laboratorului au acces la infrastructuri virtuale scalabile în funcție de proiectul la care lucrează, de la 1 procesor la putere de calcul de ordinul zecilor de mii de procesoare; pot crea și testa algoritmi de inteligență artificială, machinelearning, pot simula orice mediu de test de pe aproape orice platformă sau sistem de operare, pot stoca și gestiona volume practic nelimitate de date și nu în ultimul rând, pot dezvolta ei însăși noi aplicații și platforme.

Sistemul este construit pe un concept „on-demand”, în care utilizatorii își pot crea și singuri infrastructura necesară, evitând timpii de așteptare și întregul proces de achiziție presupus de crearea unei soluții tradiționale (cum ar fi un datacenter). Mai mult, fiind vorba de instrumente cloud, eficiența economică e de un ordin de magnitudine mai mare – resursele de calcul fiind create virtual și utilizate doar pentru orele sau zilele necesare proiectului. Acest gen de flexibilitate face din laborator un instrument extrem de versatil ce se pretează a fi folosit la un număr nelimitat de scenarii.

 

Articole asemănătoare

UTA a anunțat prima sosire. Este un fotbalist belgian

UTA l-a transferat pe mijlocașul central Benjamin van Durmen. În vârstă de 27 de ani,…

7 ore ago

„Pare un vis, dar este realitate”

„Pare un vis, dar este realitate”, a declarat antrenorul echipei Real Madrid, Carlo Ancelotti, după…

7 ore ago

Povestea globe-trotterului timișorean care a străbătut pe bicicletă aproape jumătate din țările lumii

În tinerețe Arnold Gozo a practicat ciclismul la nivel profesionist. De aici pasiunea pentru sportul…

9 ore ago

Muzeul Banatului, intrare liberă în luna iunie la toate expozițiile

Muzeul Național al Banatului își deschide porțile și oferă acces gratuit tuturor vizitatorilor pe parcursul…

10 ore ago

Cinci transporturi agabaritice traversează vestul țării

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române anunță că cele cinci transporturi agabaritice vor…

10 ore ago

Începe o nouă etapă de dezinsecție în Timișoara

Acțiunea de dezinsecție este programată în perioada 3 – 10 iunie și se va desfășura…

10 ore ago