Categorii: Învăţământ

Tinerii fără bacalaureat pot studia la colegiul Universității de Științele Vieții din Timișoara

Tinerii absolvenți de liceu, care nu au promovat bacalaureatul, își pot continua studiile la colegiul Universității de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara.
Sunt trei programe care pot fi urmate aici, fiecare cu câte 28 de locuri bugetate, spune directorul Colegiului de Învățământ Terțiar Nonuniversitar, Cristina Tulbure.
“Programul durează un an și jumătate, e echivalentul unei școli postliceale. Elevii nu sunt condiționați să își dea bacalaureatu până finalizează studiile, ei devin tehnicieni în industria alimentară. Primim și cu bacalaureat, care doresc să se recalifice sau doresc să fie în paralel și elevi și studenți, pentru că statutul lor este de elevi. Cel mai important este că locurile sunt bugetate și că pot face practică și la locurile de muncă. Dacă deja lucrează într-un astfel de domeniu, noi îi calificăm”, spune Cristina Tulbure.

Prima perioadă de înscrieri se desfășoară din 3 până în 25 iulie, iar o a doua sesiune va fi disponibilă în toamnă. Potrivit reprezentanților colegiului, absolvenții au o inserție de piața muncii de aproape 100%.

Articole asemănătoare

Food Intel Forum, duminică, la “Diminețile satului”

Food Intel Forum AQUA Carpatica s-a desfășurat în două locații de excepție, respectiv Universitatea de…

3 ore ago

CSM Deva ratează promovarea directă în Liga Florilor

Formația olteană s-a impus clar, 32-22, după ce avea un avans de șapte goluri încă…

3 ore ago

SCM Timișoara câștigă în Maramureș și urcă în fruntea clasamentului

Partida a început cu o greșeală defensivă a echipei timișorene, care a dus la eseul…

5 ore ago

AUDIO | CSM Oradea versus U BT Cluj, pentru a treia oară în finala campionatului

Sezonul 2022/23 s-a încheiat cu victoria lui U-BT Cluj-Napoca, după 4-2 la general în finala cu CSM Oradea.Prima finală între aceste…

6 ore ago

Cu o echipă de juniori în teren, Corvinul încheie sezonul cu un eşec la Mioveni

Asta deşi gazdele au deschis scorul destul de repede, în minutul 8, prin experimentatul Blănaru.…

7 ore ago

AUDIO | Cu emoţii pe final, dar Dumbrăviţa rămâne în Liga a doua!

Unicul gol al timişenilor a venit de la un jucător al... oaspeţilor! În minutul zece,…

8 ore ago