Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Universitatea de Vest a dat startul noului an de studii

Peste 16.000 de studenți ai Universității de Vest din Timișoara au intrat azi oficial în anul universitar 2023-2024.
Studenții, masteranzii și doctoranzii UVT încep cu explorarea campusului universitar și a punctelor de interes din oraș, dar și cu pregătirea programului de studiu, care începe de luni.
Comparativ cu anii trecuți, a crescut ușor cifra de școlarizare, spune Vlad Cherecheș, șeful departamentului de Management al calității, în cadrul Universității de Vest.
“La licență, cu vreo 4% mai mulți sunți înmatriculați față de anul trecut, la mastrat cu vreo 15% mai mulți studenți. Deci a fost o admitere bună din punctul nostru de vedere. Și avem și 15 programe de studii noi de licență și de masterat, unele dintre ele unice în țară specializare de ‘Științe aplicate de criminalistică’, singura din țară, sau specializarea de ‘Inteligență artificială’ s-au acreditat în același timp. Două programe, la noi și la UBB sunt unicele. Avem și programe de masterat noi, de exemplu un program de ‘Terapii specifice de limbaj’ din domeniu fizic. Avem programe masterat noi și în domeniul dezvoltării de roboți”, spune Vlad Cherecheș.

Universitatea de Vest a dat startul noului an de studii

Articol de Radio Timișoara, 29 septembrie 2023, 18:33

Pe lângă orar și orientare ân campus, tinerii au aflat de la organziațiile studențești și cum își pot petrece timpului liber, cum se pot implica în viața civică studențească și programe de schimburi de experiență în țări străine.

Știința iese din manual și ajunge la Târgul Științescu de la Muzeul Apei
Învăţământ miercuri, 23 septembrie 2026, 10:20

Știința iese din manual și ajunge la Târgul Științescu de la Muzeul Apei

Muzeul Apei din Timișoara devine, sâmbătă, 26 septembrie, un spațiu dedicat experimentelor și descoperirilor. Târgul de științe –...

Știința iese din manual și ajunge la Târgul Științescu de la Muzeul Apei
Au început înscrierile în programul „Școala Ecoterrienilor”
Învăţământ luni, 21 septembrie 2026, 20:00

Au început înscrierile în programul „Școala Ecoterrienilor”

Înscrierile în noua ediție a programului au început pe 21 septembrie 2026. Programul se adresează elevilor și profesorilor din...

Au început înscrierile în programul „Școala Ecoterrienilor”
Elev de 11 ani din Timiș, la spital cu fractură după un conflict cu un coleg
Învăţământ joi, 17 septembrie 2026, 17:10

Elev de 11 ani din Timiș, la spital cu fractură după un conflict cu un coleg

Incidentul a avut loc la Școala Gimnazială din Chevereșu Mare, județul Timiș, după încheierea cursurilor, în urma unor neînțelegeri între...

Elev de 11 ani din Timiș, la spital cu fractură după un conflict cu un coleg
„Vreau să povestesc” – concurs național de povestiri cu tematică istorică pentru elevi
Învăţământ luni, 14 septembrie 2026, 14:40

„Vreau să povestesc” – concurs național de povestiri cu tematică istorică pentru elevi

Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova din Ploiești lansează Concursul Național de Scurte Povestiri cu temă istorică intitulat...

„Vreau să povestesc” – concurs național de povestiri cu tematică istorică pentru elevi
Învăţământ marți, 8 septembrie 2026, 13:48

Aproape jumătate dintre elevii români de 15 ani nu ating nivelul minim la citire și matematică

Aproximativ jumătate dintre elevii români de 15 ani întâmpină dificultăți în înțelegerea textelor și în folosirea cunoștințelor de...

Aproape jumătate dintre elevii români de 15 ani nu ating nivelul minim la citire și matematică
Învăţământ marți, 8 septembrie 2026, 12:27

16 clase de a IX-a au fost desființate în Timiș

Pentru Inspectoratul Școlar Timiș, acest an școlar vine cu o situație nemaiîntâlnită până acum. În luna august au fost desființate 16...

16 clase de a IX-a au fost desființate în Timiș
Învăţământ luni, 7 septembrie 2026, 07:40

Mai mulți elevi în școlile din Timiș

Aproximativ 110.000 de elevi sunt așteptați la cursuri în județul Timiș, potrivit Inspectoratului Școlar Județean. Cifra exactă va fi...

Mai mulți elevi în școlile din Timiș
Învăţământ luni, 7 septembrie 2026, 07:03

Prima zi de școală. Vacanțele și examenele din anul școlar 2026-2027

Anul școlar 2026-2027 începe astăzi și are 36 de săptămâni de cursuri, împărțite în cinci module de învățare. Pentru cei mai mulți...

Prima zi de școală. Vacanțele și examenele din anul școlar 2026-2027