Categorii: Învăţământ

Universitatea de Vest începe înscrierile pentru cele 11 facultăţi. Câte locuri bugetate sunt anul acesta?

Universitatea de Vest Timişoara va începe, luni, înscrierile pentru cele 11 facultăţi, atât la sediul central din Timişoara, cât şi la centrele de înscriere proprii din judeţele Hunedoara, Caraş Severin, Mehedinţi şi Vâlcea.

UVT pune la dispoziţia candidaţilor 2.080 de locuri bugetate, cu 40 mai multe decât anul trecut, şi aproximativ 3.500 de locuri în regim cu taxă. Pentru admiterea la nivel de master, UVT are disponibile un număr de 1.200 de locuri bugetate.

Centrele de înscriere şi admitere din anul 2014 vor fi păstrate. De asemenea, va fi deschis un nou centru în Râmnicu Vâlcea, pentru ambele sesiuni de admitere 2015. Centrele de înscriere şi admitere vor prelua dosarele candidaţilor în aceleaşi condiţii ca în Timişoara, aceştia fiind scutiţi de un drum suplimentar.

În perioada 13-16 iunie, între orele 09:00- 14:00, cei interesaţi se pot înscrie la cursurile Universităţii de Vest din Timişoara şi în următoarele centre judeţene de înscriere: Colegiul Naţional ‘Decebal’ Deva (str. 1 Decembrie 1918, nr. 22), municipiul Deva (intrarea de pe strada Andrei Şaguna), Colegiul Naţional ‘Traian Lalescu’ Reşita (bd. A.I. Cuza, nr. 7), Colegiul Naţional ‘Gheorghe Ţiţeica’ din Drobeta Turnu Severin (Str. Crişan, nr. 50) şi Colegiul Naţional ‘Mircea cel Bătrân’ din Râmnicu Vâlcea (str. Carol I, nr. 41).

Calendarul înscrierii şi admiterii diferă de la o facultate la alta, iar informaţii detaliate sunt disponibile la adresa www.uvt.ro sau pe www.facebook.com/uvtromania.

Universitatea are stabilită o perioadă de admitere şi în toamnă, după cea de-a doua sesiune a Bacalaureatului, pentru locurile rămase neocupate.

Anul trecut, cea mai mare concurenţă a fost la facultăţile cu profil economic, drept, psihologie, relaţii internaţionale, jurnalism.

Articole asemănătoare

Anca Todoni, meci pentru calificarea în finala turneului de la Bari

Anca Todoni (19 ani, 179 WTA) s-a impus după o oră şi 36 de minute…

2 ore ago

Trei prelungiri de contracte și o primă noutate la CSM Reșița

Divizionara secundă CSM Reșița a oficializat ieri prelungirea înțelegerii cu antrenorul Flavius Stoican. Informația fusese…

2 ore ago

Program special în weekend la Direcția de Evidență a Persoanelor Timișoara

Direcția de Evidență a Persoanelor Timișoara are program special cu ocazia alegerilor din data de…

4 ore ago

Vreme caldă la final de săptămână

Astăzi, vremea va fi ușor instabilă, călduroasă după-amiaza în cea mai mare parte a regiunii.…

7 ore ago

România, din nou, în finala Europeanului de minifotbal!

Tricolorii pregătiți de Virgil Bejenaru au revenit după ce au fost conduși cu 1-0 (Dias,…

13 ore ago

Florentina Iușco, în finala problei de triplusalt, la Europene

Florentina a avut cea mai bună săritură de 14,11 m, clasându-se prima în seria B.…

13 ore ago