Categorii: Învăţământ

Universitatea de Vest propune retragerea titlului de doctor fostului ministru al Sănătăţii, Florian Bodog

Senatul Universităţii de Vest Timişoara a avizat concluziile Consiliului Studiilor Universitare de Doctorat a instituţiei şi a propus retragerea titlului de doctor fostului ministru al Sănătăţii, Florian Bodog. Titlul i-a fost acordat fostului ministrul pentru teza doctorală intitulată ‘Managementul şi marketingul unităţilor sanitare’, susţinută în anul 2008.

“Comisia de Etică a UVT (…) a vorbit despre ‘existenţa unui grad de similitudine de 36% în teza de doctorat’ a domnului Bodog F. Florian Dorel şi a observat că ‘aceasta nu respectă standardele de calitate actuale şi etica profesională în modul de elaborare şi redactare a tezelor de doctorat’. În data de 20 iulie, rectorul UVT, respectiv directorul CSUD au făcut două solicitări separate către Comisia de Etică, pentru a lămuri dacă gradul de similitudine poate fi asociat cu plagiatul şi dacă atunci când vorbeşte despre standardele actuale de etică, ele sunt valabile şi în raport cu momentul susţinerii tezei”, se arată într-un comunicat al UVT.

Comisia de experţi a recomandat Comisiei de Etică şi Deontologie Universitară din UVT ‘să propună sancţionarea aferentă unei teze de doctorat aflată în situaţia de a fi considerată ‘plagiat’.

“În data de 25 iulie, CSUD a luat act de această clarificare a Comisiei de Etică şi a constatat că trebuie declanşată procedura legală prin care IOSUD-UVT propune CNATDCU retragerea titlului de doctor. Această propunere a fost avizată astăzi, 27 iulie, de Senatul UVT. Toate documentele vor fi transmise, cu semnătura rectorului UVT, către CNATDCU, în cursul zilei de luni, 30 iulie”, se precizează în comunicatul UVT.

Articole asemănătoare

UTA a anunțat prima sosire. Este un fotbalist belgian

UTA l-a transferat pe mijlocașul central Benjamin van Durmen. În vârstă de 27 de ani,…

2 ore ago

„Pare un vis, dar este realitate”

„Pare un vis, dar este realitate”, a declarat antrenorul echipei Real Madrid, Carlo Ancelotti, după…

2 ore ago

Povestea globe-trotterului timișorean care a străbătut pe bicicletă aproape jumătate din țările lumii

În tinerețe Arnold Gozo a practicat ciclismul la nivel profesionist. De aici pasiunea pentru sportul…

4 ore ago

Muzeul Banatului, intrare liberă în luna iunie la toate expozițiile

Muzeul Național al Banatului își deschide porțile și oferă acces gratuit tuturor vizitatorilor pe parcursul…

5 ore ago

Cinci transporturi agabaritice traversează vestul țării

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române anunță că cele cinci transporturi agabaritice vor…

5 ore ago

Începe o nouă etapă de dezinsecție în Timișoara

Acțiunea de dezinsecție este programată în perioada 3 – 10 iunie și se va desfășura…

5 ore ago